19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Momentul adevărului pentru Spitalul Municipal din Tecuci
Momentul adevărului pentru Spitalul Municipal din Tecuci
Expertiza contabilă dispusă de Tribunalul Galaţi la Spitalul Municipal din Tecuci a fost finalizată, situaţia fiind cerută de judecători pentru a se stabili câţi bani datorează Casei de Asigurări de Sănătate Galaţi. Disputa dintre cele două instituţii a pornit după ce, în urma unui raport de control efectuat pentru perioada 25.05.2010-30.06.2010, a reieşit că spitalul nu a făcut demersurile legale pentru a recupera 262.546 de lei de la pacienţi, ce reprezintă cheltuieli de spitalizare şi contravaloarea tratamentului medicamentos administrat acestora. În momentul de faţă, Spitalul municipal „Anton Cincu” din Tecuci are 296 de dosare ale unor foşti pacienţi, aflate fie în faza de cercetare sau urmărire penală, fie în stadiul de executare silită, dar s-a constatat că oamenii nu aveau bani să plătească tratamentul de care au beneficiat în spital.
Penalităţi pentru plata cu întârziere a medicamentelor
O parte din datorie, respectiv 14.610 lei, ar fi fost deja achitată către Casa de Asigurări de Sănătate din Galaţi, însă există o problemă serioasă, care pune sub semnul întrebării posibilitatea recuperării banilor de la pacienţi. Foarte multe dosare aflate în arhiva spitalului, inclusiv foile de observaţie, au fost distruse de inundaţiile care au lovit Tecuciul în 2007. Pentru perioada octombrie 2006-octombrie 2007 nu mai există niciun fel de acte care să probeze datoriile pacienţilor către unitatea medicală şi, prin urmare, nu există baza legală pentru recuperarea datoriilor. Tribunalul Galaţi a hotărât anterior ca Spitalul Municipal din Tecuci să achite peste 18.000 de lei drept penalităţi de întârziere către furnizorul de medicamente SC. Farmexpert DCI SA Bucureşti. Judecătorii au stabilit că unitatea spitalicească trebuie să plătească penalităţi de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere a plăţii medicamentelor primite în perioada 22.04.2010-30.10.2010. Dacă aceeaşi instanţă va decide acum că Spitalul Municipal din Tecuci datorează suma pretinsă de către Casa de Asigurări de Sănătate Galaţi, unitatea spitalicească ar putea întâmpina dificultăţi financiare extrem de mari.


Articole înrudite