20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Lăsat fără permis, şi-a văzut de drum! Isprava unui şofer de 20 de ani din Umbrăreşti prins băut la volan
Lăsat fără permis, şi-a văzut de drum! Isprava unui şofer de 20 de ani din Umbrăreşti prins băut la volan

La data de 16 octombrie 2023, în jurul orei 20:55, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Târgu Bujor au depistat un tânăr, cu vârsta de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Umbrăreşti, sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a fost indicată valoarea de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
A fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Ulterior, la aceeaşi dată de 16.10.2023, după ce au fost finalizate activităţile în dosarul penal întocmit, în jurul orei 23:25, tânărul, cu toate că i s-a adus la cunoştinţă faptul că i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, s-a urcat din nou la volanul autoturismului în care a fost depistat iniţial şi a început să conducă pe străzile din localitatea de domiciliu.
A fost depistat la scurt timp de poliţişti în traficul rutier şi, întrucât a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, a fost condus din nou la spital unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
A fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
În cursul zilei de marţi, 17.10.2023, cele două dosare penale au fost reunite, iar în urma probatoriului administrat în cauză faţă de conducătorul auto a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca miercuri, 18.10.2023, să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, în vederea luării unei măsuri preventive.


Articole înrudite