05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Începând de ieri, Liga Studenţilor din Galaţi (LSG) este reprezentată de Ionuţ Dumitraşcu (21 de ani), student în anul II la Facultatea de Ştiinţe Juridice. „Doresc să păstrez organizaţia studenţească la fel de puternică cum este în prezent. Ne vom bate în fiecare an pentru menţinerea taxelor cât mai mici, dar şi a regiei de cămin. Cred că cel mai bine pentru noi, noua conducere, vor vorbi faptele. Sper să avem o relaţie bună cu rectorul Iulian Bârsan. Mă aştept la înţelegere din partea conducerii Universităţii şi să vadă în noi un partener”, ne-a declarat Ionuţ Dumitraşcu, noul preşedinte LSG. Acesta îl înlocuieşte pe Dorin Coteţ, care i-a predat mandatul colegului său într-o şedinţă festivă desfăşurată la Universitatea „Dunărea de Jos”. „A fost o experienţă de viaţă, o a doua familie pentru mine şi consider că m-am format ca om şi ca lider. Cred că noul preşedinte trebuie să dea dovadă de onestitate, corectitudine şi să îi apere întotdeuna pe studenţi. Voi rămâne alături de studenţi şi de organizaţie”,  a precizat Dorin Coteţ.
„Am avut relaţii plăcute şi mai puţin plăcute”
La festivitatea de la Universitate a participat şi rectorul Iulian Bârsan, care a menţionat că relaţiile cu Liga Studenţilor din Galaţi nu au fost întotdeuna cordiale. „Am avut relaţii plăcute şi mai puţin plăcute. În Universitate activează patru-cinci ligi ale studenţilor, dar cea mai importantă este Liga Studenţilor. Sper să am aceleaşi relaţii bune cu noua conducere şi să le reducem pe cele conflictuale”, a declarat rectorul Iulian Bârsan. Noua conducere a Ligii Studenţilor are pe agendă o serie de probleme cu care vechea conducere s-a confruntat şi nu a reuşit în totalitate să le rezolve. Una dintre cele mai acute este reînfiinţarea postului de Poliţie din campusul studenţesc, lipsa oamenilor legii fiind resimţită de studenţi prin furturile de electronice şi diverse alte obiecte personale din cămine, dar şi prin incidentele cu diverşi indivizi certaţi cu legea, care profită de lipsa de control din partea autorităţilor.


Articole înrudite