Liga Studenţilor din Galaţi sărbătoreşte marţi, 09 octombrie a.c., 23 de ani de la înfiinţare. Evenimentul are loc la Universitatea "Dunărea de Jos" Galaţi, în Sala Senatului, de la 11.00, şi doreşte să reunească pe toţi cei care au contribuit la apariţia şi dezvoltarea Ligii. În cadrul evenimentului va fi organizată o Şedinţă Festivă, urmată de dezbaterea "Internaţionalizare şi integrarea studenţilor de pretutindeni", iar ziua va fi încheiată de tradiţionalul concert al trupei Paraziţii, care se va desfăşura în Campusul Studenţesc "Alexandru Ioan Cuza", între căminele "H" şi "D", începând cu orele 20.00.
"În toamna anului 1995, mişcarea studenţească din România fierbea pe fondul adoptării unei noi legi a educaţiei, prin care au fost introduse locurile cu taxă în învăţâmântul superior şi au fost eliminate foarte multe drepturi ale studenţilor. La Galaţi, un grup de iniţiativă, format din studenţi preia frâiele Ligii Studenţilor din Galaţi, iar începutul anului universitar debuteză cu grevă generală, continuată apoi la nivel naţional cu ceea ce avea să devină cea mai mare grevă studenţească din istoria post-decembristă. Astfel, într-un context dominat de tensiuni sociale, cu amintirea evenimentelor din decembrie 1989 şi iunie 1990 încă proaspătă, renaşte din cenuşă, Liga Studenţilor din Galaţi, ce ulterior avea să se facă remarcată la nivel naţional drept cea mai activă organizaţie studenţească pe partea de reprezentare, având un bogat istoric al protestelor si al grevelor. Ulterior, prin implicarea proactivă a membrilor, Liga Studenţilor din Galaţi a devenit cel mai important şi mai activ O.N.G. din Galaţi, implicând în activităţile sale, de-a lungul timpului, mii de sundenţi", se arată într-un comunicat al Ligii Studenţilor din Galaţi.