29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pensiile se vor achita înainte de Sărbători
Pensiile se vor achita înainte de Sărbători

Pensiile vor fi achitate înainte de Sărbătorile de iarnă, iar plata drepturilor băneşti care se achită prin intermediul caselor teritoriale de pensii se realizează deja începând de luni, potrivit unui comunicat al Casei de Pensii.

Instituţia anunţă că toate pensiile care se distribuie prin intermediul C.N. Poşta Română SA vor fi achitate în intervalul 14 decembrie - 24 decembrie, inclusiv. Dacă beneficiarii nu vor fi găsiţi la domiciliu, plata drepturilor va fi asigurată de ghişeele subunităţilor poştale până la data de 30 decembrie, în cazul celor avizaţi la domiciliu. Drepturile băneşti care se distribuie prin intermediul băncilor sunt achitate la termenele stabilite în convenţiile pe care instituţia le are încheiate cu aceste bănci. 


Articole înrudite