03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Garda de Mediu şi Apele Române ar putea arde buzunarele Primăriei, avertizează subprefectul Daniel Tudorache. „Colegii de la Primărie nu au înţeles să se achite de obligaţia salubrizării cursului de apă. În urma verficării, terenul le aparţine, inclusiv zona de apă”. Şi pentru ca pe viitor să nu mai existe scuza lipsei utilajelor necesare pentru curăţarea aluviunilor de pe fluviu, subprefectul a propus ca salubrizarea să fie făcută pe mal de către Primărie (prin Ecosal), iar APDM să adune gunoiul purtat pe ape. Tudorache, fost inspector al Gărzii de Mediu, a subliniat faptul că malurile trebuiesc să fie curăţate în permanenţă, astfel încât, apele să îşi poată urma cursul şi să fie evitate astfel producerea unor inundaţii în perioadele cu ploi abundente, ce cresc debitele apelor.
De această dată problema gunoiului a fost rezolvată parţial inedit, parţial administrativ, în sensul că iniţial aurolacii au strâns PET-urile şi, pentru că subprefectul a vizitat zona în dimineaţa zilei de luni, constatând persistenţa gunoaielor pe maluri, prefectul Paul Florea l-a impulsionat telefonic pe directorul Ecosal să strângă totuşi gunoaiele aduse de ape.
Concluzia prefectului a fost că e mulţumit de faptul că în final autorităţile au reuşit să colaboreze în soluţionarea acestei probleme.


Articole înrudite