01 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Centrul Naţional România Digitală, aflat în subordinea Ministerului pentru Societatea Informaţională, operatorul tehnic al Punctului de Contact Unic (PCU), a început procesul de înscriere a autorităţilor publice locale în PCU, prima primărie care a făcut acest lucru fiind Primăria Galaţi, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Mihai Costache. Practic, este vorba de înscrierea pe site-ul „www.edirect.e-guvernare.ro”, lucru care va da posibilitatea persoanelor fizice sau firmelor care doresc să efectueze prestări servicii în oraş să obţină avizele de la Primărie prin intermediul Punctului de Contact Unic electronic. „Punctul de Contact Unic electronic este o platformă prin care pot fi îndeplinite, prin mijloace electronice, toate procedurile şi formalităţile necesare înregistrării, autorizării şi desfăşurării unei activităţi de prestare de servicii”, se arată în comunicatul de presă al Primăriei Galaţi. Astfel, conform parteneriatului semnat între cele două părţi, până la sfârşitul trimestrului II, după punerea la punct a procedurilor,  gălăţenii şi firmele vor putea folosi noul sistem pentru a depune cereri în vederea obţinerii acordului solicitat prin certificat de urbanism, cererea avizului preliminar pentru lucrări edilitare care sunt efectuate în domeniul public sau privat al Galaţiului, obţinerea permisului de liberă trecere pentru autovehiculele destinate transportului de mărfuri şi a utilajelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone pe raza municipiului Galaţi. Noul sistem va conduce, potrivit reprezentanţilor Primăriei Galaţi, la modernizarea şi simplificarea administrativă, ceea ce înseamnă reducerea prezenţei la ghişee a solicitanţilor, reducerea  birocraţiei, introducerea unui sistem de notificări privind soluţionarea solicitărilor în timp legal, reducerea costurilor şi a timpului necesar pentru soluţionarea cererilor, creşterea transparenţei şi accesibilităţii cetăţenilor la serviciile oferite de către primării.

Articole înrudite