29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Seminar la Facultatea de Mecanică: "Etnobotanicele - la 8 ani de la prohibiţie"
Seminar la Facultatea de Mecanică: "Etnobotanicele - la 8 ani de la prohibiţie"

La Facultatea de Mecanică din Galaţi a avut loc marţi, 26 iunie 2018, seminarul "Etnobotanicele - la 8 ani de la prohibiţie", organizat de Asociaţia "Se Poate şi Altfel". Evenimentul a fost susţinut de către psihologul Florian Miu, psihoterapeut specializat în domeniul adicţiilor.
"Prin «Etnobotanicele - la 8 ani de la prohibiţie» ne propunem să aducem în atenţia comunităţii gălăţene un pericol pe care mulţi îl credeau de domeniul trecutului. Consider că noi, psihologi sau simpli voluntari, cei care ne implicăm în domeniul adicţiilor, avem obligaţia morală de a semnala pericolul numit «etnobotanice», iar această obligaţie este întărită şi de faptul că locuim în Galaţi, oraşul care a fost şi este lider în comercializarea de «legale». Nu putem sta cu mâinile în sân în timp ce tineri de 10 ani, conform unui raport A.N.A., ajung în secţiile UPU ale spitalelor ca urmare a consumului de substanţe, iar medicii nu ştiu cum să îi trateze pentru că nu cunosc compoziţia drogului consumat", se arată într-un comunicat al evenimentului.


Articole înrudite