28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
România, pe locul 53 într-un clasament global privind iniţiativa privată
România, pe locul 53 într-un clasament global privind iniţiativa privată
România se plasează pe locul 53, din 59 de ţări analizate, într-un clasament global privind iniţiativa privată, arată un studiu realizat de Fondul Post Privatizare.
„Între nivelul antreprenorial al unei ţări şi nivelul ei de dezvoltare economică există o corelaţie directă. Rapoartele întocmite de Monitorul Global pentru Antreprenoriat (GEM) confirmă, prin datele şi evaluările prezentate la nivel de ţară sau globale, faptul că dezvoltarea economică depinde de activitatea antreprenorială generală a oricărei regiuni. Rapoartele GEM pun în evidenţă diferenţieri ale acestei dependenţe, în funcţie de tipul economiilor din ţările evaluate. Astfel, în economiile orientate pe factorii de producţie, existente în ţările mai sărace, ratele medii ale activităţilor antreprenoriale în faza iniţială sunt mai mari, ceea ce exprimă necesitatea de creştere a produsului intern brut (PIB) prin iniţierea de noi afaceri”, arată studiul.
Potrivit documentului, în raport cu indicatorul global, România are o situaţie precară, poziţionându-se numai pe locul 53, între cele 59 de state evaluate. Aceeaşi poziţie inferioară se menţine şi în clasamentul ţărilor cu economie bazată pe eficienţă, unde România ocupă locul 23 din totalul de 24 de ţări.
În economiile orientate către eficienţă, unde valorile indicatorului PIB/capita sunt mai ridicate, ratele activităţilor antreprenoriale în faza iniţială sunt mai reduse, în timp ce în economiile bazate pe inovaţie aceste rate sunt mai înalte, tocmai datorită oportunităţilor pentru dezvoltare antreprenorială şi inovaţie ale mediului economic. Un caz particular este cel al ţărilor din Europa de Est, între care se află şi România, care au traversat o perioadă de profunde transformări structurale de sistem concomitent cu scăderi importante ale populaţiei, subliniază documentul.

Articole înrudite