26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Voinea (BNR): Aproximativ 30% din forţa de muncă şi 13% din populaţia României lucrează în străinătate
Voinea (BNR): Aproximativ 30% din forţa de muncă şi 13% din populaţia României lucrează în străinătate

Aproximativ 30% din forţa de muncă şi 13% din populaţia României lucrează în străinătate, iar aceasta reprezintă Produsul Intern Brut pierdut al României, a declarat viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) Liviu Voinea, la conferinţa "10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană: de la coeziune la convergenţă".
"România a realizat multe în aceşti 10 ani: convergenţă nominală, parte din convergenţa reală, stabilitate financiară, a câştigat încrederea pieţelor, a făcut reforme structurale. Pentru a continua, însă, procesul de convergenţă reală, România trebuie să îşi exploateze potenţialul de creştere şi să ajungă cât mai aproape de ocuparea deplină a forţei de muncă. Deşi avem un şomaj de 5% astăzi, suntem departe de ocuparea deplină a forţei de muncă şi aceasta pentru că avem o problemă demografică foarte importantă despre care am vorbit foarte puţin până acum şi anume: aproximativ 30% din forţa de muncă şi 13% din populaţia României lucrează în străinătate. Acestea sunt cifrele oficiale. Acesta este PIB-ul pierdut al României, am putea spune", a afirmat Liviu Voinea.
Acesta a atras atenţia asupra faptului că şi acum, când se înregistrează rate de creştere economică peste potenţial, România continuă să raporteze rate negative ale natalităţii. Problema îmbătrânirii populaţiei afectează PIB-ul potenţial, iar îmbătrânirea este dublată de o rată ridicată a persoanelor aflate în risc de sărăcie.
"De altfel, o estimare făcută de colegii noştri la bancă arată că o creştere cu 1% a ponderii populaţiei cu vârsta de peste 65 de ani determină scăderea PIB-ului potenţial cu 1,3%. Estimarea este făcută pe ultimii 12 ani şi pe şase ţări din regiune", a arătat Voinea.
În acest context, oficialul BNR a subliniat că nivelul de trai şi diferenţialul de salarii continuă să explice valul de emigraţie chiar pe fondul ratelor înalte de creştere economică, aceasta fiind o creştere inegală la nivel interregional şi intergeneraţional, dezechilibrată ca structură, care adânceşte inegalităţile în societate.


Articole înrudite