06 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Au fost găsiţi spărgătorii instituţiilor din Galaţi
Au fost găsiţi spărgătorii instituţiilor din Galaţi

Începând cu luna octombrie 2022, pe raza municipiului Galaţi au fost comise un număr semnificativ de furturi şi tentativă de furt din locuinţă, din societăţi comerciale şi instituţii publice, prin diferite moduri de operare, autorii folosind la momentul comiterii faptelor mănuşi şi cagule pentru îngreunarea descoperirii lor.
În acest context, în vederea investigării şi documentării acestor fapte, la nivelul Poliţiei Municipiului Galaţi s-a constituit o echipă de poliţişti specializaţi în cercetarea unor astfel de infracţiuni, sprijinită de cadre ale I.G.P.R., din cadrul Direcţiei Operaţiuni Speciale, echipă coordonată de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.
Imediat după constituirea grupului de lucru, s-a iniţiat supravegherea şi documentarea activităţii infracţionale a unui nr. de 4 grupări infracţionale, formate din persoane suspecte despre care existau date că au preocupări de genul menţionat.
În privinţa suspecţilor precizaţi, în anii precedenţi, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi au probat comiterea de infracţiuni similare (respectiv furturi din locuinţă cu moduri de operare deosebit şi furturi din societăţi comerciale, inclusiv de pe platforma combinatului siderurgic din imediata apropiere a municipiului Galaţi).
Astfel, în perioada decembrie 2022 - aprilie 2023, au fost efectuate activităţi complexe de investigare, verificare şi cercetare (ce au inclus extinderea ariei de investigare şi deplasarea efectivă a poliţiştilor gălăţeni, în diferite zone ale ţării, în vederea documentarii activităţii infracţionale a membrilor grupărilor) şi au fost cooptate, punctual, în activităţi, structurile teritoriale ale Poliţiei Române, aferente zonelor geografice menţionate.
În urma tuturor acestor activităţi, s-a reuşit stoparea fenomenului infracţional menţionat şi destructurarea celor 4 grupări infracţionale, sintetizând în acest sens următoarele rezultate punctuale:
- prinderea în flagrant delict, la data de 21.01.2023, pe raza municipiului Galaţi, a doi bărbaţi, cu vârstele de 41 şi 39 de ani, ambii din municipiul Galaţi, imediat după ce aceştia ar fi încercat să sustragă bunuri dintr-o locuinţă de pe strada Al. Cernat din oraşul de domiciliu. Cei doi, folosind mănuşi şi cagule, au escaladat gardul împrejmuitor şi au încercat să pătrundă în interiorul imobilului prin efracţie. Aceştia au fost arestaţi şi trimişi în judecată de urgenţă;
- probarea activităţii infracţionale a doua persoane de sex bărbătesc, cu vârstele de 36 şi 30 de ani, ambele din municipiul Galaţi, specializate în comiterea de infracţiuni de furt calificat – furturi din societăţi comerciale şi instituţii publice, în sensul că, în perioada decembrie 2022 – ianuarie 2023, cei doi sunt bănuiţi că au comis trei infracţiuni de furt calificat în dauna a două societăţi comerciale şi a unei instituţii publice, în cauză fiind dispuse măsuri preventive;

! Este vorba despre spărgătorii sediilor Apă Canal, CJAS şi, posibil, CJ Galaţi. Despre aceste fapte, Monitorul de Galaţi a relatat în următoare articole:
- Spargere la sediul APA CANAL SA Galaţi (FOTO)
- Spargere la sediul Consiliului Judeţean Galaţi
- Sediul CJAS Galaţi, spart de hoţi

- probarea activităţii infracţionale a unui număr de trei persoane de sex bărbătesc, cu vârstele cuprinse între 25 şi 43 de ani, toate din municipiul Galaţi, în sarcina cărora s-a reţinut faptul că, în perioada noiembrie 2022 – ianuarie 2023, au comis mai multe infracţiuni de furturi din locuinţe (apartamente şi case), aceştia acţionând pe raza municipiului Galaţi, a municipiului Tulcea, a municipiului Buzău şi municipiului Braşov. Gruparea a fost destructurată după ce unul din membri ce încerca să se sustragă cercetărilor, intenţionând să părăsească ţara, fiind condamnat într-o altă cauză, a fost urmărit şi prins pe raza municipiului Braşov. Faţă de celelalte persoane au fost luate măsuri preventive de către IPJ Buzău, în urma colaborării cu poliţiştii din cadrul Politiei Municipiului Galaţi;
- probarea activităţii infracţionale a unei grupări specializate în comiterea de infracţiuni de furt calificat – furturi de materiale feroase şi neferoase din societăţi comerciale, compusă din trei bărbaţi cu vârstele cuprinse între 30 şi 42 de ani, toţi din judeţul Galaţi. În sarcina acestora s-a reţinut comiterea unui număr de trei furturi comise atât pe raza judeţului Gălăţi, cât şi pe raza judeţului Vâlcea. Faţă de cele trei persoane au fost dispuse masuri preventive.
Pentru documentarea activităţii infracţionale a tuturor persoanelor mai sus menţionate a fost necesară continuarea activităţii de supraveghere şi pe raza altor judeţe, poliţiştii din cadrul Politiei Municipiului Galaţi beneficiind de sprijinul operativ al Direcţiei de Operaţiuni Speciale Bucureşti şi al IPJ Braşov, IPJ Buzău, IPJ Tulcea şi IPJ Vâlcea, UTAI Galaţi, şi IPJ Galaţi - Serviciul Criminalistic.
Cu ocazia activităţilor de investigare şi cercetare au fost efectuate 11 percheziţii domiciliare, 3 percheziţii auto, fiind indisponibilizate mai multe bunuri, printre care 3 autoturisme, bunuri folosite la comiterea de infracţiuni precum şi bunuri obţinute în urma comiterii de infracţiuni.


Articole înrudite