12 IULIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Clădirea fostului cinema „Dacia” intră în renovare
Clădirea fostului cinema „Dacia” intră în renovare

Primăria municipiului Galaţi informează că a atribuit contractul pentru renovarea energetică a clădirii fostului cinematograf „Dacia”, din cartierul Micro 21, care va primi o nouă utilitate pentru comunitate.
În principal, este vorba despre lucrări de reabilitare termică, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, reabilitarea sistemului de încălzire şi de furnizare a apei calde, modernizarea instalaţiilor de iluminat, dotări pentru grupurile sanitare etc.
Valoarea contractului atribuit în urma licitaţiei publice este de 6.480.593,76 lei, după ce oferta declarată câştigătoare a fost cea depusă de către societatea GENDAV SRL.
Durata contractului este de 18 luni. Proiectul are asigurată o parte din finanţare, de circa 2,1 milioane de lei, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României.
Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi: „Aşa cum am promis, clădirile fostelor cinematografe Dacia, Flacăra şi Ţiglina, bunuri ale comunităţii care, din păcate, au fost abandonate ani de zile, vor redeveni obiective importante. Acestea vor avea destinaţii diferite deoarece noi, toţi, avem preocupări diferite, fie că ne referim la activităţi educative sau de recreere.”
După preluarea fostelor cinematografe de la RADEF, Primăria municipiului Galaţi a obţinut contracte de finanţare prin PNRR pentru derularea lucrărilor de modernizare a clădirilor fostelor cinematografe „Dacia”, „Flacăra” şi „Ţiglina”, aflate într-o stare avansată de degradare.
În clădirea fostului cinematograf „Dacia” ar putea funcţiona un centru de robotică, la „Flacăra” s-ar putea desfăşura evenimente socio-culturale, iar „Ţiglina” ar putea găzdui Teatrul pentru copii şi tineret, transmite Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galaţi.

Citeşte şi Centru de robotică în clădirea fostului cinematograf „Dacia”


Articole înrudite