
Peste 1.000 de elevi, studenţi şi cadre didactice din Galaţi vor fi premiaţi la Gala Excelenţei în Educaţie 2026. Cea de-a VI-a ediţie a Galei va avea loc marţi, 30 iunie 2026, începând cu ora 17:00, în Grădina Publică.
În cadrul evenimentului vor urca pe scenă pentru a fi recompensaţi toţi elevii claselor V-XII din municipiu care au obţinut media generală 10 în anul şcolar recent încheiat, olimpicii naţionali şi internaţionali, profesorii lor îndrumători, studenţii şi cadrele didactice cu rezultate remarcabile din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.
Gala va fi prezentată de Ilioara Radu, fondatoarea trupei de muzică şi teatru pentru copii Marili. Evenimentul este organizat de Asociaţia Timp Magic, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galaţi.
Foto: Arhivă/ Gala Excelenţei în Educaţie 2025
