18 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Grav accident în Galaţi. Fetiţă de 8 ani în spital
Grav accident în Galaţi. Fetiţă de 8 ani în spital

Accident, pe 28 august, în intersecţia dintre străzile Radu Negru şi Traian, din municipiul Galaţi. O minoră, cu vârsta de 8 ani, a fost rănită.
Din verificările efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Galaţi, s-a stabilit că un bărbat, cu vârsta de 62 de ani, din municipiul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Radu Negru, dinspre strada Domnească, a pătruns în intersecţia cu strada Traian şi a intrat în impact cu un alt autoturism, care era condus pe această stradă, dinspre strada Prundului, de o femeie, de 33 de ani, din localitatea Tuluceşti, judeţul Galaţi.
A rezultat rănirea unei minore, cu vârsta de 8 ani, care se afla pe bancheta dreapta spate din cel de-al doilea autoturism şi care a fost preluată şi transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri şi investigaţii medicale de specialitate.
La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ în ambele cazuri, iar poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili împrejurările exacte în care s-a produs acest accident rutier.


Articole înrudite