Un poliţist din Galaţi a fost filmat folosind un limbaj obscen la adresa unui şofer oprit pentru control. După apariţia imaginilor în mediul online, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi a dispus cercetarea disciplinară a poliţistului.
"În urma apariţiei în spaţiul public, pe o reţea de socializare, a unor imagini în care un poliţist rutier opreşte în trafic, pentru control, un conducător auto, Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi este abilitat să comunice următoarele: Imaginile au fost înregistrate în cursul nopţii de 30 spre 31 iulie 2025, pe bulevardul Marea Unire din municipiul Galaţi, iar poliţistul care apare în imagini este agent de poliţie în cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Galaţi. Conducerea instituţiei a dispus cercetarea disciplinară a acestuia, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor în care s-au petrecut faptele şi a dispunerii măsurilor legale care se impun. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi tratează cu seriozitate astfel de situaţii şi reafirmă angajamentul faţă de menţinerea unui comportament respectuos şi profesionist din partea tuturor poliţiştilor, în relaţia cu cetăţenii", transmite IPJ Galaţi.
VIDEO, mai jos! Sursa: TikTok - ATENŢIE, LIMBAJ LICENŢIOS!