Vestea bună este că lansarea oficială a jocului GTA 6 este programată pentru 19 noiembrie, ceea ce le oferă milioanelor de fani suficient timp pentru a pregăti instalarea înainte de
Vestea bună este că lansarea oficială a jocului GTA 6 este programată pentru 19 noiembrie, ceea ce le oferă milioanelor de fani suficient timp pentru a pregăti instalarea înainte de
Aventura de pe Drumul Mătăsii s-a încheiat definitiv pentru Maurice Munteanu și Connie Preda, care au părăsit competiția Asia Express în urma unei Curse pentru Ultima Șansă pline de tensiune.
În Iran, câinii sunt împinși spre invizibilitate de restricții religioase și politice. În Italia, un tânăr iranian îi fotografiază zilnic, le descoperă poveștile și le face cunoscute în fața a
Ediția de luni seară a show-ului Asia Express, difuzată pe 19 octombrie 2026, a adus un moment de-a dreptul exploziv pe Drumul Mătăsii. Nervii concurenților au fost testați la maximum
Ediția de luni seară a emisiunii Asia Express a adus în prim-plan cel mai tensionat moment al sezonului, protagonistele fiind Mirela Vaida și Valerie Lungu. Cele două obținuseră deja cazarea
Gălățeanca Daniela Pană, una dintre cele mai carismatice prezențe din noul sezon al emisiunii „Insula Iubirii” de pe Antena 1, a revenit în atenția publicului cu o serie de mărturisiri
Trapperul Ian a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui incident revoltător petrecut în timpul unui concert susținut la Arenele Romane din București. Artistul a fost
O poveste de dragoste începută pe internet s-a transformat într-o adevărată tragedie pentru familia Valentinei Ioana Tănăsie, o tânără de 28 de ani din Filiași. Sperând într-un viitor frumos, tânăra
În universul haute parfumerie, granița dintre cosmetică și artă pură a fost demult ștearsă. În 2026, piața parfumurilor de ultra-lux atinge cote record, transformând aromele exclusiviste în adevărate active financiare
Bărbaţilor le place să-şi petreacă timpul cu iubitele lor. Într-un cuplu fiecare ascultă părerea celuilalt şi ia notiţe ca relaţia să meargă, dar uneori femeile pun nişte întrebări sau fac