26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Coronavirus: Parcurile Disney din Tokyo se vor redeschide la 1 iulie
Coronavirus: Parcurile Disney din Tokyo se vor redeschide la 1 iulie

Parcurile Disneyland şi DisneySea din Tokyo îşi vor redeschide porţile la 1 iulie, după o închidere de patru luni cauzată de pandemia de COVID-19, a anunţat marţi operatorul celor două parcuri tematice, Oriental Land, potrivit AFP, citat de Agerpres.
Redeschiderea se va face mai întâi cu un număr limitat de vizitatori, care şi-au rezervat biletele online şi vor trebui să respecte reguli stricte de distanţare socială, să poarte o mască şi să se supună unui control de temperatură.
De asemenea, la fiecare atracţie din parc va fi permis accesul unui număr limitat de vizitatori, iar spaţiile vor fi curăţate şi dezinfectate periodic, a declarat Oriental Land, într-un comunicat.
Luna trecută, mai mulţi operatori de parcurilor tematice japoneze, inclusiv Oriental Land, au publicat un cod de bune practici care să le permită reluarea activităţilor, în pofida pandemiei de coronavirus.
Printre recomandări, amatorii de senzaţii tari vor trebui să se "abţină să ţipe" în timp ce se află în roller coaster-uri şi în alte atracţii din parcuri.
Parcurile Disney din Tokyo nu vor fi primele care se vor redeschide în lume, cel din Shanghai dând startul în luna mai. De asemenea, parcurile Anaheim (California) şi Disneyland Paris vor fi redeschise la mijlocul lunii iulie.
Cele din Tokyo şi-au încetat activităţile la sfârşitul lunii februarie, în contextul în care Japonia a început să înregistreze o creştere a numărului de cazuri de COVID-19, determinând guvernul să închidă şcolile şi solicite parcurilor tematice şi principalelor locaţii de evenimente să ia aceeaşi măsură.
În prezent, Japonia elimină treptat restricţiile impuse ca urmare a pandemiei de coronavirus, un exemplu în acest sens fiind redeschiderea - anunţată marţi - a grădinii zoologice Ueno din centrul capitalei Tokyo sau reluarea campionatelor profesioniste de baseball şi fotbal, cu spectatori pe stadioane începând din 11 iulie.
Parcul Universal Studios din Osaka (vestul Japoniei) şi-a reluat activităţile încă din 8 iunie, limitând prima dată intrarea la rezidenţii din regiune care dispuneau de un permis anual, înainte de a autoriza vizitatorii din alte regiuni din vestul ţării.
Cele două parcuri Disney din Tokyo sunt printre cele mai populare destinaţii turistice din arhipelag, primind peste 30 de milioane de vizitatori în fiecare an.


Articole înrudite