13 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Obiceiuri şi tradiţii de Crăciun şi Anul Nou
Obiceiuri şi tradiţii de Crăciun şi Anul Nou

- Cu şapte zile înainte de Naşterea Domnului trebuie să înveţi un copil toate colindele specifice. Asta îţi va aduce lumina în suflet şi fericire în familie.

- Conform tradiţiei, porcul se taie de Ignat, adică pe 20 decembrie. Se spune că porcul nu se mai îngraşă după această dată, pentru că şi-a visat cuţitul.

- În serile de 23 şi 24 decembrie, precum şi în ziua de 25, fii o gazdă bună şi lasă cetele de copii să-ţi cânte colinde după datină. Ei îţi vor aduce noroc şi fericire în anul următor.

- În cazul în care ai un copil mic, ca să fie gras şi frumos peste an, cu o zi înainte de Crăciun dă-i să mănânce dovleac copt.

- Se spune că Dumnezeu a lăsat Crăciunul pentru ca noi să fim sătui în această zi. Dacă nu ai porc gras în ziua sfântă înseamnă că ai avut parte de multe griji şi supărări în anul care se încheie şi te vor însoţi şi în anul 2014.

- Adună-ţi familia şi cinstiţi-vă cu vin în ziua de Crăciun. Cu toţii veţi fi mai plini de viaţă în 2014, pentru că vinul simbolizează puterea vieţii, trăinicia şi fericirea.

- Nu trebuie să-ţi lipsească din casă crenguţele de vâsc. Ele sunt simbolul iubirii.

- Dacă întâlneşti un om sărac şi nu-i dai de pomană în ziua Naşterii Domnului, vei fi urmărit de ghinion.

- Ca să ai noroc pe plan financiar în anul care vine, spală-te de Crăciun cu apă în care ai ţinut bani de argint.

- Pentru ca pomii din grădină să rodească peste an, leagă-i cu paie în ziua de Ajun.

- De Crăciun nu trebuie să-ţi lipsească bradul împodobit. Pe lângă obiceiul venirii lui Moş Crăciun să lase daruri pentru copiii cuminţi, bradul simbolizează moartea şi renaşterea divinităţii.

- Ţine bani în buzunar de Revelion şi vei avea un an îmbelşugat.

- De Anul Nou trebuie să ai casa curată, masa bogată, să porţi haine noi şi să confecţionezi un lucru, cât de mic, ca să ai prosperitate.

- Tradiţia spune că în noaptea dintre ani este bine să faci mult zgomot, ca să alungi spiritele rele.

- Întâmpină noul an cu muzică, joc şi voie bună, ca să-ţi fie mai bine în anul nou.

- Tot de Anul Nou există obiceiul de a nu arunca nimic, pentru că-ţi dai norocul din casă.

- Nu împrumuta bani şi nu face datorii în prima zi, deoarece vei fi mereu în pierdere.

- La trecerea dintre ani, fix la ora 00.00, pune-ţi o dorinţă, pentru că are toate şansele să ţi se îndeplinească.

- Aduce noroc să mănânci linte sau carne de porc de Anul Nou.

- Poartă haine roşii în noaptea de Revelion şi vei fi vigilent, iubit şi plin de energie tot anul. 

- Evită garderoba de culoare neagră, pentru că ea va atrage evenimente triste în viaţa ta.

- Miezul nopţii trebuie să te prindă cu bani în buzunar, ca să obţii câştiguri importante şi în restul anului.

- Prima persoană care-ţi bate la uşă în 2014 trebuie primită. Se spune că, dacă este bărbat, peste an drumul tău va fi curat ca lacrima şi eforturile îţi vor fi încununate de succes. Dacă e femeie, va fi străbătut de multe încercări grele.

- Dacă laşi o lumânare sau o lampă aprinsă în noaptea de Anul Nou până la ziuă, vei avea un an luminos şi îmbelşugat.

- La ora 00.00 deschide uşa - "anul vechi să iasă, cel nou să intre" - şi sărută-ţi partenerul de viaţă ca să fii fericit în cuplu.

- Nu folosi foarfecele pentru că-ţi tai norocul şi nu plânge, fiindcă aşa va fi tot anul.

- Primeşte colindătorii pentru că, prin formulele lor magice, dansul şi gesturile specifice scenariilor, ei îţi aduc sănătate şi belşug. 


Articole înrudite