06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
David Popovici a cucerit şase titluri de campion naţional şi biletul la JO Paris 2024
David Popovici a cucerit şase titluri de campion naţional şi biletul la JO Paris 2024

Înotătorul român David Popovici s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, după ce a realizat baremul în proba de 100 m liber, sâmbătă, la Campionatele Naţionale în bazin de 50 m găzduite de Complexul Sportiv de Nataţie din Otopeni. Popovici (CS Dinamo) a câştigat proba de 100 de metri liber cu timpul de 47 sec 61/100 şi a reuşit astfel să realizeze baremul de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris. Acesta a încheiat această ediţie a Naţionalelor cu şase medalii de aur în probele de: 400 de metri liber, 50 de metri spate, 100 de metri spate, 50 de metri fluture, 100 de metri liber şi 100 m fluture unde a stabilit un nou record naţional.

„Mă simt bine, însă nu cred că trebuie să mă obişnuiesc prea tare numai cu locul întâi. Din când în când, consider că e important să mă mai întreacă cineva, pentru că ai multe de câştigat din fiecare loc. Acum, din fericire, a fost locul întâi. A fost foarte greu, a fost greu, îmi ard picioarele rău, dar mi-a plăcut. Nu mă aşteptam să meargă atât de bine, sincer să fiu. Mă face să sper că pot excela şi în proba asta. Mă simt bine cu locul asigurat la Paris, ştiam că o să se întâmple, nu am vrut să mă grăbesc. Uite că a fost să se întâmple ieri, am realizat baremul pentru Jocurile Olimpice şi abia aştept să reprezint România la a doua ediţie de Jocuri Olimpice pentru mine”, a precizat David Popovici, la finalul competiţiei de la Otopeni. David este al doilea sportiv al Team Romania care îndeplineşte baremul de calificare pentru JO Paris 2024, după atleta Delvine Relin Meringor (maraton).


Articole înrudite