28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Declaraţia a fost făcută miercuri, cu ocazia lansării Compartimentului de integritate din cadrul Ministerului Sănătăţii.
"Mesajul pe care îl transmit la această conferinţă este că nu corpul medical este în discuţie, ci modul în care se cheltuie banul public pentru aceste servicii, modul în care se fac achiziţiile publice, modul în care există eventuale compatibilităţi, cu alte cuvinte caiete de sarcini cu dedicaţie. Le ştim cu toţii. Le spunem sau nu le spunem, ele există, şi există şi datorită faptului că foarte mulţi ani nu s-a întâmplat nimic din acest punct de vedere, ori România începe încet-încet să aibă anticorpii necesari şi prin aceste mecanisme şi instituţii vom fi capabili, sper eu, să putem corecta măsura a ceea ce se întâmplă cu banul public din România", a precizat Berca.
Ministrul a afirmat, ''cu tărie'', având în vedere că la conferinţă sunt şi o serie de ambasadori de marcă, că România este pe un drum bun, corect şi că eforturile pe care le fac autorităţile vin în sprijinul acestui deziderat, acela de a cheltui corect şi cu integritate necesară banul public.
El a subliniat că România în 2012 are nevoie de stabilitate, de reaşezarea priorităţilor financiare şi ca "banii scumpi să devină încet-încet ieftini" prin achiziţii corecte şi licitaţii transparente. "Lucrurile nu sunt deloc uşoare, vă spun, nu sunt nici naiv şi nu îmi fac neapărat iluzii că ele se întâmplă de mâine, după această conferinţă, dar trebuie să existe un proces etapizat", a adăugat Berca.
Ministerul Internelor a subliniat că Legea sănătăţii este o necesitate pentru România şi nu poate fi amânată pentru că ea trebuie să pună competenţele, atribuţiile şi influenţele administrative pe palierele pe care le merită fiecare. "De foarte multe ori, problemele - şi în sistemul de sănătate - de foarte multe ori se transferă către autorităţile locale. Ştim foarte bine, spitalele au trecut la autoritatea locală. Acolo se întâmplă multe lucruri, acolo există mai puţină lumină pe achiziţia publică şi acolo există contracte, incompatibilităţi, caiete de sarcini, cu dedicaţie, şi e bine să spunem lucrurile astea, pentru că ele, la nivel local, se cunosc. Dacă le cunoaştem cu toţii, putem să şi luptăm împotriva acestui fenomen, repet, nu foarte răspândit, dar existent", a mai spus el.
Gabriel Berca a adăugat că şi-ar dori un astfel de mecanism nu doar la Ministerul Sănătăţii, ci şi la cel al Dezvoltării, Transporturilor şi în toată administraţia centrală şi, dacă se poate, în cea locală cu păstrarea autonomiei, dar cu aflarea unor adevăruri.
Potrivit acestuia, pentru a preveni problemele din sistem legea sănătăţii trebuie să fie clară şi adaptată situaţiei din teren.
Secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Alina Bica, a declarat că MJ acordă o importanţă acestui proiect pentru că există o strânsă legătură cu Strategia Naţională Anticorupţie. Ea a spus că se poate ca acest test de integritate să fie folosit la nivel administrativ, respectiv instituţia să aibă mijloacele necesare ''să se cureţe'' înainte ca fenomenul să devină unul general.
Adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA, Duane Butcher, a spus că această structură a fost creată pentru combaterea corupţiei din sectorul sanitar. "Compartimentul va analiza achiziţiile publice din sistemul de sănătate pentru a identifica potenţialele fraude, înştiinţând apoi MS pentru a se lua măsurile necesare. Datorită acestor eforturi comune, resursele pentru medicamente şi articole medicale vor fi mai bine administrate de către spitale. Drept urmare, românii nu vor mai fi nevoiţi să îşi achiziţioneze singuri medicamentele pentru perioada de spitalizare şi vor beneficia de o mai bună îngrijire", a spus adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA. Duane Butcher a subliniat că acest lucru este o dovadă că România este hotărâtă să continue lupta împotriva corupţiei din toate sectoarele publice.


Articole înrudite