13 OCTOMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Silvicultorii vor protesta marţi la Camera Deputaţilor
Silvicultorii vor protesta marţi la Camera Deputaţilor

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva va organiza marţi o acţiune de protest la Camera Deputaţilor, cu ocazia Zilei Internaţionale a Pădurilor.
La protest vor participa membri de sindicat din întreaga ţară, alături de reprezentanţi ai Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian şi ai unor asociaţii profesionale şi patronale din domeniu.
Potrivit silvicultorilor, principalele revendicări care vor fi susţinute cu ocazia acţiunii de marţi se referă la: exceptarea administrării pădurilor proprietate publică de la aplicarea guvernanţei corporative şi menţinerea activităţilor economice în cadrul structurilor actuale de administrare a pădurilor.
"Guvernul României a iniţiat, la sfârşitul lunii decembrie 2022, fără consultarea partenerilor sociali şi, extrem important, fără o evaluare a impactului socio-economic, a impactului financiar şi impactului juridic un Proiect de lege pentru modificarea şi completarea O.U.G 109 din 2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu scopul declarat de a răspunde recomandărilor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, la care România doreşte să acceadă, dar şi angajamentelor asumate, în acest caz, total neinspirat, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Prin acest proiect de act normativ aprobat de Guvern, transmis apoi Senatului României pentru adoptare în procedură de urgenţă, se dă o lovitură decisivă majorităţii regiilor autonome ale statului, forţând desfiinţarea acestora şi reorganizarea prin divizarea activităţilor de serviciu public de activităţile comerciale", se menţionează într-un comunicat de presă al Federaţiei Silva, transmis luni Agerpres.
Ulterior, Senatul României a aprobat cu amendamente, la începutul lunii martie 2023, proiectul de lege, care prevede faptul că întreprinderile publice care desfăşoară în principal activităţi economice şi funcţionează ca regii autonome se pot reorganiza de către autorităţile tutelare prin separarea serviciilor publice de activităţile comerciale. Astfel, activităţile comerciale divizate vor fi organizate în societăţi pe acţiuni sau în societăţi cu răspundere limitată, într-un interval de trei ani de la intrarea în vigoare a legii.
Actul normativ aprobat de Senat va intra în regim de urgenţă, începând din această săptămână, la dezbateri în comisiile de specialitate.
"Dacă forma adoptată de Senat a actului normativ va fi aprobată şi de către Camera Deputaţilor, oricând va dori Guvernul, activităţile comerciale ale regiilor autonome vor putea fi transformate în societăţi pe acţiuni sau cu răspundere limitată, în termenul de 3 ani prevăzut de lege, iar activităţile de serviciu public vor deveni bugetare. Prin acelaşi act normativ, statul român se angajează, în mod cel puţin surprinzător, că nu va mai înfiinţa regii autonome care să desfăşoare activităţi economice. Una dintre întreprinderile publice vizate în mod direct de această lege, alături de multe alte regii ale statului (în total sunt 236), este Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, regie autonomă de interes naţional, care administrează în prezent o suprafaţă de 3,1 milioane ha păduri proprietate publică a statului, la care se adaugă 1,1 milioane hectare păduri aparţinând altor categorii de proprietari, pentru care se asigură administrarea şi serviciile silvice", notează federaţia sindicală Silva.
În opinia sindicatelor, prin această modificare legislativă, se pune în pericol administrarea pădurilor proprietate publică, bun de interes naţional, întrucât, după înfiinţarea acestor societăţi pe acţiuni, statul le va lista la bursă, iar marii operatori economici interesaţi de păduri şi de lemnul românesc vor putea achiziţiona pachete importante de acţiuni la societăţile statului.
"Astfel, pădurile proprietate publică de stat şi lemnul românesc, poate unica resursă pe care astăzi România o mai deţine în patrimoniul public, vor încăpea în mod premeditat, pe mâna unor grupuri de interese, care, cel mai probabil, urmăresc acest lucru de mult timp, inclusiv prin forţarea reorganizării Romsilva, ca angajament în PNRR, într-un moment în care această unitate economică de interes naţional funcţionează la parametri optimi, cu rezultate economice deosebite. Având în vedere faptul că aplicarea acestor prevederi, în cazul regiei care administrează pădurile proprietate a statului, va avea mai multe consecinţe negative asupra gestionării durabile a pădurilor decât beneficii, Federaţia Sindicatelor Silva a solicitat sprijinul preşedintelui Camerei Deputaţilor pentru introducerea unui amendament la proiectul de lege, prin care administratorii pădurilor proprietate publică să fie exceptaţi de la aplicarea guvernanţei corporative, cu păstrarea obligaţiilor de raportare şi transparenţă prevăzute de lege", sunt de părere reprezentanţii silvicultorilor.
Aceştia consideră că reorganizarea Romsilva, prin divizarea activităţilor de serviciu public de cele comerciale şi transferarea către societăţi comerciale a activităţilor economice, va conduce la încălcarea prevederilor Constituţiei României, ale Codului Silvic şi ale Codului Civil în ceea ce priveşte dreptul de administrare a bunurilor proprietate publică, va pune în pericol administrarea proprietăţii publice a statului în materie de păduri, prin neasigurarea resurselor necesare gestionării durabile şi unitare a fondului forestier "şi va conduce la afectarea a zeci de mii de locuri de muncă din zona de administrare, exploatare şi prelucrare a lemnului, dând naştere unui impact socio-economic semnificativ".


Articole înrudite