17 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Reprezentanţii opoziţiei critică viziunea care a stat la baza realizării bugetului statului aferent anului viitor. În opinia vicepreşedintelui PNL, Victor Paul Dobre, guvernarea nu şi-a pus amprenta pe acest buget, care este izvorât din deciziile lui J. Franks. Astfel, bugetul de stat din 2012 al românilor va fi unul care prevede îngheţarea pensiilor, a salariilor, nu încurajează investiţiile, care au scăzut de 5 ori faţă de 2008. Dacă în 2008 investiţiile reprezentau 32 din PIB, în prezent se situează la 20% din PIB. Liberalul a comentat: „Este un buget al foametei, haosului, lipsei de perspectivă. Are o singură mare calitate - este acceptat de dl Franks.”
Dobre consideră că este imposibilă realizarea ţintei de deficit stabilită, întrucât au scăzut investiţiile străine, iar în 2012 vor trebui achitate dobânzi la împrumuturile luate în anii anteriori. Dobre a precizat: „Deficit bugetar sub 2% este o gogoriţă. Nu se poate. Deficitul va fi mai mare. Numai pentru dobânzi va trebui să plătim 11 miliarde de lei, pentru că ne-am îndatorat. Tăierile vor afecta principalele sectoare publice: educaţia, sănătatea, cultura, cercetarea, autorităţile publice locale.”

Mai puţini bani pentru autorităţile publice locale

Construcţia bugetară prevede ca de anul viitor să fie diminuate sumele ce reveneau autorităţilor locale. Dobre a precizat că guvernul intenţionează să reducă cotele defalcate din impozitul pe venit de la 77% la 71,5%. Iar impozitul pe pensii nu va rămâne la bugetul local, ci sumele vor fi colectate la bugetul de stat. În aceste condiţii bugetele locale vor pierde 1,7 miliarde de lei, din cotele defalcate şi din impozitul pe venit.


Articole înrudite