19 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Europarlamentarul Catherine Trautmann, preşedintele delegaţiei franceze din grupul socialiştilor europeni, a declarat vineri, la Galaţi, că ar fi demisionat dacă s-ar fi aflat în situaţia lui Adrian Severin. Europarlamentara a răspuns astfel unei întrebări pe această temă adesată de jurnaliştii gălăţeni: „Dacă eu însămi aş fi fost în această situaţie, având în vedere mandatul reprezentativ al alegătorilor din partea partidului meu politic, aş fi demisionat, pentru că sigur aş fi prejudiciat credibilitatea pe care au investit-o în mine alegatorii”. Pe de altă parte, Trautmann a precizat referitor la cazul Severin că acest lucru nu trebuie să afecteze imaginea delegaţiei Române: „Ce s-a întâmplat cu colegul nostru Adrian Severin ţine de responsabilitatea sa personală şi nu are nimic de-a face cu calitatea muncii sale ca membru al Parlamentului European. În plus, acest lucru nici nu trebuie să angajeze imaginea şi nici nu trebuie să dăuneze imaginii şi credibilităţii delegaţiei române”.
Europarlamentarul Catherine Trautmann a participat vineri la un simpozion cu tema „Femeile pot reuşi”, desfăşurat la Galaţi, alături de Adriana Þicău, Rovana Plumb şi Ecaterina Andronescu.

Articole înrudite