Circ şi scandal marca Oglinda TV într-un „Senzaţional” penibil. Astfel şi-a făcut apariţia Dan Diaconescu în urbea noastră, în ultima zi a lunii noiembrie. Liderul PP s-a lăsat aşteptat de o mână de oameni care, pe măsură ce timpul trecea, se mai înmulţeau. Circa o sută de gălăţeni săraci, genul electoratului becalian, s-au adunat în faţa sediului Partidului Poporului. „Ce ne dă Domnul Diaconescu dacă vine?”, se întrebau amărâţii obişnuiţi ca la întâlnirile cu Becali să primească un pumn de bănuţi pentru care să se calce în picioare. În frigul care se ascuţea mai tare printre pereţii clădirii şi curţii sediului decât pe străduţa îngustă, săracii s-au aşternut cuminţi şi hotărâţi la aşteptare. Venirea celui care a turnat fără să clipească zeci de gogomănii „în direct” dintr-o garsonieră era percepută drept una aproape providenţială. Unii au comparat aşteptarea lui Dan Diconescu cu un soi de eliberare, căci au mai aşteptat alţi 20 de ani. Individul care o vreme s-a numit jurnalist, deşi cred că a devenit exemplul pe care îl dau profesorii de jurnalism studenţilor pentru „aşa nu”, a catadicsit să îşi facă apariţia la vreo două ore după cea stabilită. Jurnaliştii gălăţeni şi corespondenţii naţionali nu se mai aflau însă pe străduţa din buricul târgului, strada Universităţii, cea care a găzduit două partide, până la plecarea PDL-ului pe strada Domnească. Ce era totuşi atât de senzaţional? Faptul că în eterna şi fascinanta Românie orice individ îşi poate face partid? Până la urmă niciun politician care a venit vreodată la Galaţi nu şi-a permis să întârzie 2 ore faţă de termenul stabilit. Şi nici măcar nu venise codul galben...
