03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Disputa candidaturilor continuă
Disputa candidaturilor continuă
Dacă din partea ACD situaţia se arată destul de clar, în PSD pluteşte incertitudinea de pe un câmp de luptă internă. De la ACD au fost înscrişi în cursă trei candidaţi care doresc să câştige competiţia, respectiv pentru primărie Marius Stan (PNL) şi Eugen Durbacă (PC), iar pentru preşedinţia CJ - Victor Paul Dobre (PNL). Comform precizărilor lui Bogdan Ciucă, conservatorii urmează să stabilească un candidat formal pe parcursul acestei săptămâni. Acest ultim candidat va fi desemnat pentru a se putea realiza comparaţia încrucişată echilibrată pe partide, fiecare formaţiune politică trebuind să aibă câte un candidat pentru cele două poziţii importante (primar şi preşedinte CJ).
Chiar dacă lucrurile limpezi de la ACD pun pe tapet candidaţi desemnaţi fără tensiuni, liderul liberalilor Victor Paul Dobre îşi declară convingerea că cea mai dificilă parte ce ţine de viitoarele alegeri se petrece în această perioadă de timp, în care se vor alege candidaţii USL. Dobre a declarat: „Importantă va fi decizia gălăţenilor, vor avea o decizie înaintea deciziei finale. Va fi semifinala, dar finala o vom câştiga sigur. Mai grea e semifinala de data asta.” Liberalul a mai adăugat că în stabilirea candidaţilor USL se va ţine cont şi de criteriul parităţii împărţirii candidaturilor la nivel naţional, jumătate revenind PSD şi jumătate ACD, nu doar de rezultatul sondajului – pentru fiecare judeţ se realizeasă un sondaj în capitală -.
Însă dincolo de înţelegerile din USL, Dobre a declarat că este “cel mai bun” - atât colegul său liberalul Marius Stan care îşi va disupta în USL candidatura pentru fotoliul de primar alături de Durbacă, din partea PC şi Ciumacenco, din partea PSD - cât şi propria persoană, pentru judeţ (unde se poate întrece cu Chebac ori Saghian de la PSD, şi cu un oarecare candidat conservator) argumentând că ambii liberali au “proiecte” dublate de “viziune”.

Lupte fratricide roşii

Preocupată cu luptele interne din propria ogradă, formaţiunea roşie nu mai are nevoie de inamici externi, fratricidul intern fiind suficient pentru slăbirea organizaţiei locale PSD.
Dacă pentru primărie Ciumacenco a scăpat de cei doi contracandidaţi Aurel Nechita şi Gelu Stan, înscriindu-se singur în competiţia internă ce departajează candidaţii PSD, pentru candidatura preşedintelui CJ competiţia internă continuă, şi va fi disputată de Eugen Chebac, actualul preşedinte CJ, şi senatorul Gheorghe Saghian.
Întrebat dacă au decis să îl fugărească pe Eugen Chebac din partid, vicepreşedintele Florin Pâslaru a scăldat-o venind cu argumente subţiri de genul că actualul preşedinte CJ a cunoscut o carieră politică în crescendo la PSD, deci nu va pleca din partid, chiar dacă acesta va arunca în cursă pe altcineva. - Conform înţelegerilor USL a fost stabilit dreptul de preemţiune, USL urmând să îşi desemneze automat la nivel local drept candidat pe cel care ocupă în prezent funcţia de Primar, respectiv preşedinte CJ, dacă acesta îşi doreşte încă un mandat. Este cazul lui Eugen Chebac, care şi-a manifestat intenţia de a obţine un al doilea mandat la conducerea judeţului –
Senatorul Gheorghe Saghian, deşi un director foarte activ, apreciat atunci când a condus Direcţia Agricolă, are probleme de sănătate destul de importante, şi s-a cam epuizat politic. Fapt ce îl dă drept o carte pierzătoare a PSD.
Însă dacă PSD şi-a mai atenuat din “vânzarea meciului” prin abandonul celor doi contracandidaţi ai lui Ciumacenco, tandemul Chebac la CJ şi Ciumacenco la primărie care ar fi unul câştigător, Eugen Chebac având o popularitate mare inclusiv în oraş ar creşte şi cota lui Ciumacenco; în varianta Ciumacenco la primărie şi Saghian la CJ ar scade şansele de la primărie, prin tragerea în jos de către candidatul de la judeţ.
Întrebat cum au reuşit să rămână pentru foroliul de primar cu opţiunea Ciumacenco, Florin Pâslaru şi-a lăudat colegul “le are cu primăria”. A apărut firesc întrebarea “iar Chebac nu le are cu CJ-ul?” la care Pâslaru nu a mai avut răspuns.
În aceste condiţii există doar două variante de răspuns pentru confuzia din tabăra roşie. Fie Dan Nica, preşedintele PSD Galaţi, nu mai este interesat de faptul că îşi conduce organizaţia spre eşec; fie a vândut meciul din start, şi înţelegerea este pentru menţinerea primăriei de tabăra roşie, şi cedarea judeţului partenerilor ACD, unde a fost exprimată o singură candidatură clară, cea a liderului liberalilor Victor Paul Dobre.
Conform mecanismului tehnic, până pe 14 mai PSD îşi va evalua competitorii, timp în care fiecare va prezenta un proiect de dezvoltare a comunităţii pentru care candidează. Fiecare candidat va fi verificat de comisia de integritate a organizaţiei locale, iar decizia desemnării canidaţilor PSD va fi luată de comitetul executiv PSD, alcătuit din preşedintele Organizaţiei Judeţene, vicepreşedinţi, parlamentari şi primari din judeţ.

PDL-ul, învăluit de tristeţe?

La nivelul discuţiilor informale se conturează ipoteza plecării la PDL a liberalului Marius Stan şi a social liberalului Eugen Chebac, în condiţiile neintrării acestora în cursa alegerilor locale din partea USL. Dacă Florin Pâslaru şi-a arătat declarativ convingerea că Eugen Chebac nu va pleca din PSD, în ciuda faptului că proprii colegi se tot străduie să îl cotonogească intern, liderul liberalilor Victor Paul Dobre a punctat cu o critică adresată adversarilor portocalii: „PDL este un partid trist dacă aşteaptă să vadă ce candidaţi alege USL. Dacă s-ar duce un astfel de candidat la PDL, e ca şi cum am face un concurs de înot, trei înoată, iar unul se aruncă în piscină cu o ghiulea legată de picior. Credeţi că un om care se respectă va face pasul ăsta?”
Deocamdată liderul PDL Mircea Toader este într-o deplasare în SUA, iar singura candidatură clar anunţată este cea pentru fotoliul de primar, adjudecată de către senatorul Marius Necula.

Disputele pe această temă vor mai continua o vreme, căci nu există un termen precis pentru stabilirea candidaţilor comuni ai USL Galaţi, însă până la toamnă aceştia ar putea fi cunoscuţi.

Articole înrudite