20 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
De ceva timp deputatul Victor Paul Dobre atrage atenţia asupra şanselor de dezvoltare ratate de oraşul nostru. „Galaţiul uşor-uşor a ratat toate oportunităţile”, a precizat liberalul. Apoi a atras atenţia că oraşul vecin se dezvoltă, timp în care noi gălăţenii întoarcem spatele progresului, şi a reamintit despre proiectul marelui Galaţi, viziune ce implică extinderea muncipiului reşedinţă de judeţ prin includerea unor localităţi limitrofe Galaţiului în cadrul oraşului nostru: „Reamintesc proiectul marelui Galaţi. Trebuie să dau, din păcate, exemplul Brăilei, dar la o scară mai mare”. Apoi a punctat ultima realizare a oraşului vecin – complexul cinematografic ce conţine 10 săli de proiecţie de film 3D, atrăgând atenţia primarului cât şi preşedintelui CJ Galaţi. Dobre a precizat: „Am ajuns cu tristeţe să mă invite nevastă-mea la Brăila. Ca gălăţean ce pot să mai spun?! Au un avantaj dl. Nicolae şi dl. Chebac că nu sunt născuţi la Brăila!”.
Cu toate criticile lui Dobre este firesc să ne amintim că liberalul Mircea Răzvan Cristea este cel de-al doilea viceprimar al Galaţiului, pentru al doilea mandat consecutiv, şi a devenit celebru mai curând pentru absenţa decât prezenţa de serviciu. De asemenea, liberala Tania Bogdan este unul dintre cei doi vicepreşedinţi ai CJ, ce-i drept cu foarte puţine atribuţii, poziţie din care nu poate să îşi impună prea multe proiecte. Iar în al treilea râmd, dar nu ultimul, reamintim că încă de la primele declaraţii publice privind înfiinţarea USL la nivel naţional Dobre declara public existenţa USL la Galaţi încă din 2008. Aşa că, dacă tot există o mare prietenie la nivel politic local, poate că toţi ar fi trebuit să se implice cu adevărat în dezvoltarea Galaţiului.

Articole înrudite