La finele săptămânii trecute, Eduard Finkelstain, secondat de preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, de senatorul Laurenţiu Chirvăsuţă şi deputaţii Carmen Axenie şi Nicu Mircea Toader, şi-a prezentat oficial candidatura. Evenimentul a fost scurt şi concis, lipsit de acte artistice, abundând însă în „capitole” cu prezentări ale realizărilor ce au avut loc pe parcursul anilor la nivel de Tecuci şi nu numai.
Gazda reuniunii, Eduard Finkelstain, a precizat în deschidere: „Am avut opt ani grei, din care doi ani grevaţi de inundaţii, în 2005 şi 2007, şi doi ani grevaţi de criza economică severă, 2010 şi 2011, dar chiar sub aceste auspicii dificile, pregătirea profesională şi determinarea m-au ajutat să asigur o dezvoltare constantă a municipiului Tecuci, conformă promisiunilor făcute”.
Ca o gazdă bună, primarul tecucean a oferit cuvântul invitaţilor, iar primul care a intervenit a fost deputatul Toader, care a precizat: „Începem acum cel de-al treilea mandat al lui Eduard Finkelstain, un om cu un spirit de sacrificiu deosebit, cel care a fost cel mai aproape de tecuceni. Sunt convins că al treilea mandat al lui Edy va încununa cu succes o carieră din administraţia locală. A demonstrat că tinereţea, experienţa profesională şi experienţa de administraţie publică în calitate de consilier şi apoi de primar i-a permis să obţină foarte multe rezultate. Sunt convins că mai avem multe de făcut, iar competiţia între Galaţi şi Tecuci, după părerea mea, este câştigată net de Tecuci. Galaţiul este un oraş îmbătrânit, un oraş vechi, un oraş care nu a făcut nimic altceva, în 22 de ani, decât a păstat nişte străzi vechi, un oraş unde cu chiu, cu vai, reuşesc să modernizeze o instalaţie de canalizare la nivelul municipiului. Ce s-a făcut în Tecuci este o mare diferenţă şi cred că, aşa cum am spus, competiţia la nivelul judeţului Galaţi va fi câştigată în final de municipiul Tecuci. Îi doresc succes lui Edy pentru al treilea mandat, dar nu putem să nu ţinem cont că este o bătălie care se desfăşoară permanent în această lună care urmează”.
Senatorul Laurenţiu Chirvăsuţă a continuat seria discursurilor cu prezentarea lui Eugen Chebac, candidat pentru fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi: „Eugen Chebac îşi merită un nou mandat, având în vedere faptul că a avut cea mai mare absorţie de fonduri europene, toate proiectele pe care le-a avut le-a dus la bun sfârşit, iar acest lucru nu poate decât să îi asigure continuitatea. Eduard Finkelstain merită la rândul său să continue ceea ce a început, pentru că a reuşit să îşi câştige respectul tecucenilor. Susţin lista consilierilor judeţeni, dar şi a consilierilor locali, pentru că avem oameni cu experinţă profesională, cu un înalt grad de profesionalism. În 10 iunie, APP va câştiga şi fotoliul de primar cu Eduard Finkelstain la Tecuci şi preşedinţia Consiliului Judeţului cu Eugen Chebac”.
Deputata Carmen Axenie a continuat şirul discursurilor, precizând: „Oamenii intră în politică din diferite motive şi ştiu că unii intră pentru a-şi ajuta semenii, de aceea consider că cei ce nu iubesc oamenii nu au ce căuta în politică. Noi avem curajul să cerem un nou mandat tecucenilor, alături de oameni de valoare. Haideţi să îi amintim pe 10 iunie contracandidatului Daniel Þuchel că vizita lui în Tecuci s-a încheiat şi să nu dăm voie să facă altcineva ordine în oraşul nostru! Să facem o campanie bazată pe fapte, nu pe vorbe”.
Chebac: „Ne dorim cu toţi un Tecuci al tecucenilor şi nu un Tecuci al ţeparilor”
Eugen Chebac a ţinut la rândul său să menţioneze: „Pentru mine nu a contat niciodată culoarea politică, ci doar nevoile oamenilor, şi de aceea pot afirma cu tărie că sunt un om al faptelor şi nu al vorbelor, vorbele sunt sterile faptele rămân. Nu voi fi niciodată un preşedinte de Consiliu Judeţean al tecucenilor sau al gălăţenilor sau al altora, ci un preşedinte al tuturor, al celor ce au nevoi. Astăzi pot spune că ne dorim cu toţi un Tecuci al tecucenilor şi nu un Tecuci al ţeparilor, având în vedere faptul că există un contracandidat de Þepu. Nu s-a întâmplat niciodată în istoria Consiliului Judeţului ca tecucenii să aibă trei locuri eligibile, acum există şi mă bucur să văd oameni capabili şi bine pregătiţi. Îmi este greu să vorbesc mult, obosesc când o fac, mi-e mai uşor să fac lucruri, aşa că vă promit că niciodată nu voi face anestezie pentru că nu mă pricep, însă voi face administraţie, lucrul la care mă pricep cel mai bine şi pe care îl fac în fiecare zi. Nu vă doresc niciodată să ajungeţi la anestezist, însă mie puteţi să îmi deschideţi uşa oricând”.
În încheiere, Eduard Finkelstain a făcut o prezentare video a municipiului Tecuci, aşa cum a arătat în timp, din 2004 până în prezent.
„Imaginile dovedesc munca pe parcursul celor opt ani, care nu au fost uşori. Prin forţa noastră am renăscut, prin efortul dumneavoastră, prin munca mea şi a echipei mele”, a concluzionat Eduard Finkelstain.