18 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Nicuşor Ciumacenco a câştigat procesul cu Agenţia Naţională de Integritate
Nicuşor Ciumacenco a câştigat procesul cu Agenţia Naţională de Integritate

Fostul viceprimar al municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, a câştigat la sfârşitul săptămânii trecute procesul în care a fost acuzat de conflict de interese de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Conform inspectorilor ANI, „au fost identificate elemente de încălcare a regimului juridic al conflictelor de interese de către Nicuşor Ciumacenco, întrucât, în perioada exercitării mandatului de viceprimar, respectiv 25.06.2008-05.04.2012, a votat favorabil HCL 173/2010 şi HCL 296/2010, prin care s-au alocat cu titlu de cotizaţie bani pentru fundaţia «Andreiana Juventus», fundaţie la care Nicuşor Ciumacenco a deţinut funcţia de preşedinte, fiind încălcate astfel prevederile legii 161/2003, legii 393/2004 şi legii 215/2001”. În replică, fostul viceprimar a susţinut că raportul de evaluare al ANI ar fi lovit de nulitate, deoarece, la elaborarea lui, i s-ar fi încălcat dreptul la apărare, în sensul că nu i s-ar fi cerut un punct de vedere în legătură cu existenţa conflictului de interese.

Raportul de evaluare a fost anulat

Ancheta în cazul fostului viceprimar a fost finalizată acum doi ani, dar reluată în 2014. Nicuşor Ciumacenco a atacat raportul de evaluare al inspectorilor de integritate la Curtea de Apel Galaţi, unde a cerut să se constate nulitatea acestuia, precizând că cercetările în cazul său au fost reluate fără să fi fost informat. ANI i-a trimis fostului viceprimar mai multe adrese, dar Ciumacenco a susţinut că acestea erau mult prea generale, neputând astfel să îşi exercite dreptul la apărare. Nicuşor Ciumacenco a precizat în faţa judecătorilor că pe 01.06.2010 nu ar fi avut calitatea de membru al fundaţiei „Andreiana Juventus” şi nu ar fi avut un interes personal în cauză. În ceea ce priveşte HCL 296/2010, trebuie menţionat că Ciumacenco şi-a pierdut calitatea de viceprimar în aceeaşi zi când a fost adoptată reglementarea, la o diferenţă de câteva ore. Curtea de Apel Galaţi a anulat raportul de evaluare nr. 25935/G/II/23.06.2014 al ANI, inspectorii de integritate având o ultimă şansă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să întoarcă soluţia.


Articole înrudite