18 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Soluţia termoficării găsită de municipalitate, criticată de fostul viceprimar
Soluţia termoficării găsită de municipalitate, criticată de fostul viceprimar

Fostul viceprimar al Galaţiului în perioada 2008-2012, Nicuşor Ciumacenco critică soluţia găsită de municipalitate pentru termoficare. În opinia liberalului termoficarea Galaţiului este „preluată de o firmă politizată, îngropată în datorii”. Copreşedintele municipalei PNL a comentat astfel situaţia: „Intrarea în faliment a Apaterm arată încă o dată cât de nepregătite sunt autorităţile locale să gestioneze problemele serioase ale oraşului. Deşi suntem într-o situaţie critică în ceea ce priveşte sistemul centralizat de încălzire, nici până la această oră nu avem o strategie dezbătută şi agreată, cu soluţiile optime, termene de realizare şi surse de finanţare, iar populaţia stă sub permanenta ameninţare că poate rămâne în frig în plină iarnă.
Fără o strategie viabilă, noua societate Calorgal, despre care se spune că va prelua activitatea Apaterm, va acoperi în cel mai bun caz o situaţie de urgenţă, de moment, dar nu va rezolva problema încălzirii şi asigurării apei calde la Galaţi pe termen lung, cu asigurarea calităţii corespunzătoare a serviciului la preturi suportabile pentru consumatori. În primul rând, pentru a putea funcţiona, Calorgal ar trebui să aibă un buget de salarii şi de investiţii de minim 500.000 de euro pe lună (presupunând că ar activa cu doar 500 de angajaţi şi ar face reparaţiile şi investiţiile minim necesare). La acesta trebuie adăugat un buget necesar utilării complete a sediului, în condiţiile în care toate bunurile falimentarului Apaterm vor fi scoase la licitaţie. Astfel, doar pentru a-şi desfăşura activitatea la un nivel minim, Calorgal ar avea nevoie de un buget estimat pentru 2015 de cel puţin 5 milioane de euro. De unde se iau aceşti bani?”. În plus, liberalul apreciază că doar una dintre cele trei persoane care conduc Calorgal are experienţă în termoficare, respectiv Mircea Ispas, iar ceilalţi doi, Silviu Bacalum şi Ionuţ Pucheanu, nu.
„În consecinţă, cerem autorităţilor locale să prezinte de urgenţă spre dezbatere publică planul legat de sistemul centralizat de încălzire al oraşului”, a concluzionat Ciumacenco.


Articole înrudite