29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Astăzi PNL şi PC semnează pactul local pentru constituirea ACD, la care se va alia ulterior PSD-ul. Cele trei partide care au decis să înlăture PDL din zona puterii se vor reuni sâmbătă, la nivel naţional.
Bogdan Ciucă, purtătorul de cuvânt conservator la nivel naţional, a precizat: „Sâmbătă, 5 februarie, toate cele trei partide vor avea consilii naţionale, conferinţe naţionale, în funcţie de structura desemnată de statutul propriu, pentru a putea valida prin vot statutar proiectul acesta, de a crea un bloc al opoziţiei unite, urmând demararea discuţiilor, negocierilor pentru încheierea protocolului”. Liderul local PSD, Dan Nica, a precizat că obiectivul comun este în special atingerea procentului de 50% la alegerile parlamentare, astfel încât aliaţii să poată constitui guvernul. În ceea ce priveşte candidaţii locali, rămâne cum am stabilit. Fiecare se vede soluţia salvatoare.

Articole înrudite