26 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cine câştigă mai multe puncte politice de pe spatele echipei de fotbal „Oţelul” - este competiţia în care s-au înscris cu sârg liberalii şi social-democraţii. Liderul liberalilor, deputatul Victor Paul Dobre, i-a criticat pe preşedintele CJ, Eugen Chebac, şi viceprimarul Nicuşor Ciumacenco: pe primul pentru că s-ar fi fotografiat ţinând cupa, iar pe cel de-al doilea pentru că a organizat o masă rotundă privind măsurile pe care trebuie să le ia comunitatea astfel încât viitoarele meciuri internaţionale să poată fi jucate la Galaţi. În opinia liberalului, cei doi social-democraţi se agită pentru atragerea cât mai multor „puncte” politice pe spatele Oţelului. Critica lui Dobre survine după multe altele în care acuza autorităţile locale de inactivitate în atragerea investitorilor şi dezvoltarea economică a comunităţii.
Replica PSD a fost dată de deputatul Florin Pâslaru, care se arată intrigat de criticile lui Dobre, apreciind că liberalul ar trebui să fie „ultimul” care să aducă în discuţie politizarea acestei chestiuni, pentru că liberalul a fost cel care s-a afişat în tribuna oficială cu ocazia inaugurării nocturnei pe stadionul „Oţelul”. Apoi a comentat că viceprimarul Ciumacenco vizionează meciurile aşezat pe locurile din spate ale tribunelor, iar deputatul liberal din tribuna oficială.
Social-democratul a relatat că, după masa rotundă a municipalităţii privind măsurile necesare pentru jucarea meciurilor la Galaţi, s-a reunit biroul executiv al organizaţiei municipale iar printre subiectele atinse a fost şi cel legat de meciurile internaţionale ale „Oţelului”. Pâslaru a precizat că municipalitatea se va mobiliza pentru refacerea stadionului „Dunărea” pentru ca acesta să îndeplinească standardele internaţionale impuse de UEFA, şi crede că, dacă va fi atins acest obiectiv, la care se adaugă construcţia de către Vega a unui hotel de 5 stele situat pe faleză (în apropierea vilelor), condiţia absenţei aeroportului situat la 120 km de localitatea gazdă va putea fi trecută cu vederea de UEFA, ca şi condiţia existenţei a două hoteluri de 5 stele în localitatea gazdă, fiind acceptabil ca cel de-al doilea hotel să aibă 4 sau chiar 3 stele.

Articole înrudite