08 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pesedistele tecucene pun partidul la treabă
Pesedistele tecucene pun partidul la treabă
Duminică, la orele prânzului, membrele Organizaţiei de femei PSD Tecuci au avut prilejul să întâlnească o serie de nume sonore din rândul partidului, printre acestea numărându-se fostul ministru Ecaterina Adronescu, eurodeputata Adriana Þicău şi, nu în ultimul rând, dr. Nicolae Bacalbaşa. Vizita personalităţilor a fost una de lucru, iar după încheierea dezbaterilor a urmat o conferinţă de presă, prilej cu care au fost dezvăluite o serie de planuri de „agăţat” ale USL în ceea ce priveşte alegerile care se apropie.
În deschidere, Adriana Þicău a spus câteva cuvinte referitoare la rolul femeii în politică, despre calităţile înnăscute ale femeilor de a fi buni politicieni, dar şi despre posibilitatea de a fi membru PSD şi perspectivele care li se oferă celor ce se implică activ în a „împinge” căruţa alianţei USL.
Pe aceeaşi linie a mers şi senatorul Ecaterina Andronescu, care a ţinut să amintească unele dintre plusurile pentru care femeile merită promovate: „Femeile au credibilitate şi o inteligenţă aparte, sunt profesioniste, iar aceste lucruri sunt esenţiale pentru a obţine victoria în alegeri”. Subiectul fiind încheiat, Ecaterina Andronescu a făcut un anunţ care l-a uimit până şi pe cel vizat: „Astăzi vreau să anunţ şi candidatul la Primăria Tecuci din partea USL, acesta nefiind altul decât Daniel Butunoi, un om de mare valoare, care ne va ajuta să ne atingem ţelul”.
Şi fiindcă tot a fost deschis subiectul „alegeri-candidaţi”, Adriana Þicău a prezentat candidatul pentru fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţului. Prezentările fiind făcute, dr. Nicolae Bacalbaşa a preluat discuţia: „Ne aflăm ca parte a USL într-un moment în care ţara nu mai poate fi stăpânită şi trebuie guvernată. La ora actuală România este ca un pacient ucis de echipa care îl îngrijeşte. Trebuie schimbată echipa cu specialişti care să readucă pacientul la viaţă. Eu sunt un om de partid care luptă pentru a scoate ţara din gravitatea situaţiei, însă dacă mâine mi se spune că este un alt membru mai competent, mă dau la o parte, dar continui să lupt”.
La final, candidatul neoficial pentru fotoliul de primar al Tecuciului, Daniel Butunoi, a precizat: „Nu sunt numit oficial candidat din partea USL, însă, din punctul de vedere al preşedintelui PSD Tecuci, pot spune că am făcut o analiză a activităţii de partid din ultimul an iar rezultatele sunt încurajatoare. Faptul că tot mai mulţi tecuceni sunt alături de noi este foarte bine, numărul colegelor, în primul rând, s-a multiplicat, avem o creştere de 4,5 ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Mergem pe ideea promovării doamnelor, deoarece acestea sunt mult mai inspirate. Promovarea, însă, se va face pe criterii de competenţă, pregătire şi implicare”.


Articole înrudite