27 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Inspectorul guvernamental Marcela Sighinaş, cea care a ocupat postul de director al AJOFM Galaţi pe vremea guvernării liberale, fiind apoi aleasă vicepreşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi, după care în anul 2008 a depus jurământul ca subprefect al judeţului, ţinteşte postul de director al Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi, deţinut de Ionel Petrea, ne-au declarat surse din mediul politic. Chiar dacă conducerea ITM Galaţi a fost recent reevaluată şi a primit calificativul „foarte bine”, ceea ce ar însemna că, teoretic, nu sunt motive pentru ca inspectorul şef sau cei doi adjuncţi să fie schimbaţi din funcţii, se pare că Sighinaş, care este unul dintre cei 3 inspectori guvernamentali la Prefectură, ar insista pe lângă Victor Paul Dobre, şeful organizaţiei judeţene a PNL, să fie numită la şefia ITM, a cărei conducere a revenit, conform algoritmului politic, liberalilor. Contactat telefonic, deputatul Dobre nu a infirmat informaţia, declarându-ne că nu i se pare nefiresc faptul ca Marcela Sighinaş să dorească să ocupe acest post, ţinând cont de experienţa pe care o are în domeniul social: „Vreau să vă spun că nu eu, Victor Paul Dobre, o numesc, personal. Dacă se va lua o asemenea decizie, se va lua în cadrul Biroului Judeţean al partidului, dar rămâne de văzut dacă acest lucru se va întâmpla şi când”.

Articole înrudite