11 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Spioni şi gaze ruseşti
Spioni şi gaze ruseşti
Deputatul gălăţean Florin Pâslaru (PSD) interpretează expulzarea diplomatului român de la Moscova drept un avertisment pe care Rusia ni-l dă, ca urmare a unei politici externe tensionate dintre statele noastre. Social-democratul, membru al comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor, apreciază că cel mai recent scandal diplomatic dintre România şi Rusia, în urma căruia Gabriel Grecu, secretarul ambasadei române la Moscova, a fost expulzat, a fost fabricat de autorităţile ruse pentru a da României un avertisment. Şi pentru că trebuia să existe şi un responsabil, vinovatul de serviciu indicat a fost preşedintele ţării, Traian Băsescu. Pâslaru a declarat: „Nu cred că acel flagrant a fost într-adevăr un flagrant, serviciile de informaţii din fiecare stat au un protocol între ele, prin care, dacă se întâmplă ceva de genul celor arătate de televiziunea rusă, întâi se rezolva problema pe cale diplomatică şi după aceea se pleacă pe presă. Este un semnal foarte clar al relaţiilor diplomatice care se strică din ce în ce mai mult între România şi Rusia. Este un semnal pe care partea rusă îl dă părţii române, dacă vreţi, lui Traian Băsescu, legat de ultimele întrevederi, de ultimele neînţelegeri, utimele eforturi pe care le face Traian Băsescu de a se întâlni cu preşedintele rus, toate lovite de un zid, de un refuz al preşedintelui rus”.
Pâslaru a adus în discuţie firmele care sabotează negocierile statului român prin oferte ce conţin preţuri mai mari, după care s-a lansat într-o explicaţie destul de alambicată privind colaborarea dintre serviciile secrete. Conform lui Pâslaru, acestea ar colabora între ele, prin intermediul unui alt serviciu care ar face legătura dintre serviciul român şi cel rus. La un moment dat, social-democratul şi-a întrerupt explicaţiile cu un gând rostit cu glas tare: „Dar despre asta nu trebuie să discutăm!”. 
Pâslaru a însăilat retoric continuarea acestei poveşti, ce va fi resimţită prin creşterea preţului pe care îl va plăti România pentru gazul rusesc: „Stau şi mă gândesc cât ne vor costa gazele la iarnă pe noi, românii, care suntem destul de aproape de Rusia şi cu toate acestea anul trecut am avut cel mai mare preţ al gazelor din Europa”.

Articole înrudite