Europarlamentarul român Dan Nica, liderul Delegaţiei PSD în Parlamentul European, a solicitat, în cadrul unei dezbateri europene, măsuri urgente şi concrete pentru sprijinirea industriei europene, exprimând îngrijorări legate de eficienţa şi accesibilitatea Fondului pentru Competitivitate propus recent de Comisia Europeană. În cadrul discuţiei, europarlamentarul Dan Nica a subliniat situaţia gravă în care se află combinatul de la Galaţi, dar şi faptul că cel de la Hunedoara s-a închis: https://www.monitoruldegalati.ro/economie/arcelormittal-inchide-definitiv-combinatul-siderurgic-din-hunedoara.html
„Domnule Séjourné, aţi prezentat o propunere care sună foarte interesant: fond pentru competitivitate. De multe ori, măsurile luate de către Comisia Europeană şi, cu ajutorul nostru, al europarlamentarilor, ajustate, au arătat că sunt foarte complicat de accesat aceste fonduri sau, că, aceste măsuri vin prea târziu. În România, în ultimele două săptămâni, două combinate în care se produce oţel au probleme mari. Unul, la Hunedoara, s-a închis, al doilea, la Galaţi, cel mai mare şi singurul care rămăsese în activitate în centrul şi estul Europei, din păcate, nu mai funcţionează. Cu acest fond de competitivitate aveţi un accelerator de implementare, astfel încât să fim siguri că aceste măsuri sunt luate în timpul necesar ca industria europeană să poată să supravieţuiască? Aceste măsuri vor fi simplificate astfel încât accesarea să se poată face repede? Noi luăm foarte în serios acest fond de competitivitate. Avem dubii că am pus toate fondurile sub aceeaşi umbrelă. Nu credem că aceasta era cea mai bună decizie, dar aceasta este propunerea pe care o avem în faţă. Care este asigurarea pe care dvs. o daţi şi care sunt acele idei clare şi precise că acest fond va ajunge în fondul necesar”, l-a întrebat europarlamentarul Dan Nica pe vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Stéphane Séjourné:
Vicepreşedintele Séjourné a confirmat că va accelera în interiorul Comisiei procedurile pentru ca măsurile de salvgardare în industria oţelului să fie aplicate efectiv din iunie 2026.
Articole similare: La combinatul siderurgic Liberty Galaţi se prelungeşte şomajul tehnic