02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi a primit banii alocaţi în acest an pentru medicamentele necesare persoanelor care sunt tratate prin Programele de Sănătate derulate de Ministerul Sănătăţii. Peste 24 de milioane de lei s-au alocat în acest an prin Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate pentru finanţarea Programelor Naţionale de Sănătate derulate de Ministerul Sănătăţii în judeţul Galaţi. Este vorba de finanţarea programelor prin care cei bolnavi de HIV-SIDA, TBC ori alte maladii primesc gratuit medicaţie de la stat. Defalcat pe programe, cei mai mulţi bani au fost alocaţi pentru programul de Oncologie. „Pentru aceşti bolnavi s-au alocat 11.420.000 lei, în timp ce pentru finanţarea programului HIV-SIDA sunt disponibili 4.763.000 lei. Pentru medicaţia gratuită a celor care sunt diagnosticaţi cu TBC, anul acesta s-a alocat 292.000 de lei, în timp ce pentru tratarea bolnavilor de diabet sunt disponibile 6.150.000 de lei. Dacă anul trecut, pentru finanţarea afecţiunilor cuprinse în programele de sănătate s-au alocat peste 22 de milioane de lei, în acest an s-au dat cu 9,03% mai mulţi bani. Aceste sume noi le dăm spitalelor în care se derulează Programele Naţionale de Sănătate şi cei care coordonează aceste programe îşi plătesc furnizorii”, a precizat directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Galaţi, Olimpia Buzia. În Programele Naţionale mai sunt cuprinse şi alte afecţiuni, unele chiar foarte rare, pentru care, de asemenea, s-au alocat bani. De exemplu, pentru tratarea celor care suferă de hemofilie s-au alocat în 2011 339.000 lei, în timp ce bolnavilor de talasemie li se vor lua medicamente în valoare de 29.000 de lei, iar celor care suferă de scleroză li s-au alocat 189.000 lei. Pentru tratarea afecţiunilor endocrine s-au alocat 34.000 de lei, iar pentru osteoporoză 33.000 de lei. Pentru medicaţia gălăţenilor care au suferit transplanturi s-au alocat în acest an 121.300 lei.

Articole înrudite