19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
ANAF a demarat operaţiunea "Tomis"
ANAF a demarat operaţiunea "Tomis"

Peste 100 de inspectori ai Fiscului vor fi implicaţi peste trei luni în operaţiunea "Tomis", o amplă acţiune de monitorizare şi control a punctelor vamale Constanţa Port şi Constanţa Sud Agigea, a anunţat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), informează Agerpres. Operaţiunea vizează nu numai verificarea operaţiunilor de import, ci şi tranzacţiile ulterioare, respectiv livrarea, utilizarea, consumul pe teritoriul naţional şi livrarea intracomunitară ori exportul mărfurilor.
La punctele vamale din judeţul Constanţa, inspectorii vor verifica, în primul rând, dacă valoarea de import a bunurilor este cea reală fiind, totodată, prezenţi la verificarea lor fizică. "Dacă se vor constata probleme, controlul va fi extins pe tot lanţul de tranzacţionare, respectiv asupra societăţilor care au contractat deja achiziţia bunurilor importate", susţin reprezentanţii ANAF.


Articole înrudite