29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Brăileni prinși pe camere cum aruncau aiurea gunoiul
Brăileni prinși pe camere cum aruncau aiurea gunoiul

În ultimele zile, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliţiei Locale Brăila au aplicat mai multe sancţiuni contravenţionale persoanelor surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curăţeniei pe domeniul public al municipiului Brăila. Totodată, un alt brăilean a fost sancţionat contravenţional pentru distrugerea spaţiului verde. Toţi contravenienţii au fost surprinşi de camerele de supraveghere din municipiu în timp ce încălcau normele legislative în vigoare.

Astfel, pentru aruncarea sau depozitarea pe domeniul public precum şi în alte locuri publice, a reziduurilor de orice natură (menajere, industriale, vegetale, moloz), au fost depistate şi sancţionate contravenţional 2 persoane, care şi-au aruncat gunoiul la Podul Apollo şi lângă Cimitirul „Sf. Maria“. În primul caz, este vorba despre un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din Brăila, pe care camerele l-au surprins cum aruncă mai mulţi saci plini cu gunoi menajer lângă modulul de colectare selectivă de pe str. Ion Ghica/Pod Apollo. Acesta a fost amendat cu suma de 1.000 lei. În al doilea caz, un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din Brăila, a fost depistat, două zile la rând, aruncând gunoi pe domeniul public, lângă Cimitirul „Sf. Maria“. Şi acesta a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă, bărbatul fiind pus de poliţiştii locali să strângă gunoiul pe care l-a aruncat lângă gardul cimitirului. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu suma de 2.000 lei.

În ce priveşte distrugerea spaţiului verde, în dimineaţa zilei de 11 iulie 2020, un bărbat, în vârstă de 43 de ani, a fost surprins în timp ce distrugea gazonul plantat în faţa Cimitirului „Sf. Maria“. Pe imaginile surprinse de camerele de supravghere din zonă se observă cum bărbatul desprinde o bucată de gazon, o pune într-o sacoşă, pleacă, apoi se întoarce pentru a mai desprinde încă o bucată. În scurt timp însă, el a fost identificat de către poliţiştii locali, bărbatul fiind sancţionat cu suma de 2.000 de lei. Individul a adus totodată gazonul înapoi, aducând zona la condiţia iniţială.


Articole înrudite