30 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Experienţele muzicale ale Mariei au fost minunate, incredibile, aproape de poveste, căci fiecare are o poveste cu zâne şi bucurii”
„Experienţele muzicale ale Mariei au fost minunate, incredibile, aproape de poveste, căci fiecare are o poveste cu zâne şi bucurii”
Maria Crăciun şi-a lansat, la începutul lunii decembrie, primul ei album, intitulat "Cântec pentru mama", cu melodii dedicate atât mamei ei, dar şi admiratorilor muzicii ei. Cea care o susţine întotdeauna necondiţionat, cea care s-a zbătut mereu ca visele Mariei să se împlinească este chiar mama ei, Cătălina Lovin. Acum Maria este la Roma, la Concertul extraordinar de Crăciun transmis de la Auditorium (Vatican) şi se numără printre artiştii care vor intra în audienţă la Papa Benedict al XVI-lea.
Reporter: Povestiţi-ne, vă rog, cum au fost experienţele muzicale ale Mariei, dincolo de graniţele României?
Cătălina Lovin: Experienţele muzicale ale Mariei au fost minunate, incredibile, aproape de poveste, căci fiecare are o poveste cu zâne şi bucurii.
Rep.: Ce sfaturi le daţi părinţilor, care poate nu au o situaţie financiară prea bună, dar doresc să îşi susţină copiii?
C.L.: Să creadă în Dumnezeu, în Maica Domnului, despre care se spune că numără lacrimile unei mame şi le şterge.
Rep.: Ştiu că Maria este foarte apropiată de Mirabela Dauer. Care a fost cea mai importantă "lecţie" pe care aceasta i-a dat-o?
C.L.: Poate e neverosimil la prima vedere, dar Mira i-a dat o lecţie de viaţă în primul rând, aceea de a alege prieteni care să te merite. Şi că trebuie să fii cel mai aspru critic al tău. Aplecând urechea la false impresii de bine, se face cu timpul un vid în jurul tău şi nu mai realizezi ce eşti. Şi valoarea stă şi în modestie şi smerenie.
Rep.: Credeţi că în România dacă eşti cu adevărat valoros răzbaţi până la urmă sau o bună parte din ceea ce se întâmplă, ţine de divinitate, conjunctură, etc?
C.L.: Răspunsul nostru are şi o doză de subiectivism. Nu puţine au fost situaţiile când am simţit că ne-am îndoit până la pământ, dar o mână nevăzută ne-a trecut de primejdie. Credem, Maria şi eu, în puterea rugăciunii şi de multe ori ne-am încurajat gândindu-ne că acolo, sus, cineva o iubeşte. Cu părere de rău imensă vreau să vă spun că am întâlnit situaţii de excepţie, voci în felul lor unice, despre care nu se mai ştie nimic. Mă doare când îmi amintesc speranţele din sufletul lor, pe care le depănăm împreună, pentru că era firesc să visăm la umbra talentului nativ care speră să fie recunoscut. Dar, din păcate, astăzi aceşti copii merg spre alte domenii, spunând că este foarte greu drumul artei în ţara noastră. Concluzia e evidentă şi o puteţi deduce singuri.
Rep.: Ştiu că aţi avut o viaţă cu suişuri şi coborâşuri… V-aţi gândit vreodată să părăsiţi ţara pentru a asigura un viitor mai bun copiilor?
C.L.: Maria a cântat în Þările Ruse, Norvegia, la San Remo, Roma, Chişinău, dar nicăieri nu s-a întors mai cu drag decât acasă. M-am gândit în o mie de moduri cum să fac să le ofer un mod de viaţă decent, şi cum să nu mai vadă economiile severe de care uneori mă jenez? Am muncit oriunde şi oricât, uneori până la epuizare, dar România înseamnă pentru mine acasă, oricât de greu ar fi de crezut. Dumnezeu mi-a dăruit trei copii, şi odată cu Maria mi-a binecuvântat viaţa şi cu o altă fetiţă de vârsta Mariei, sora ei de suflet, Cristina Elena. O cresc de 10 ani şi fiecare zi îmi pare un pariu cu viaţa, pe care deocamdată îl câştig. Sunt cei patru copii pe care îi iubesc ca pe lumina ochilor şi le mulţumesc că există.
Rep.: Cum decurge o zi din viaţa Mariei? Câte ore "lucrează" cu vocea pe zi?
C.L.: O zi din viaţa ei? Ziua ei începe cu un zâmbet, cu o îmbrăţişare, din care îmi trag puterile. E generoasă când îşi sună fratele doar să-l întrebe dacă e bine, pe sora ei mai mare să o întrebe cum merge pregătirea pentru examen, pe surioara ei Cristina dacă o necăjeşte cineva la şcoală şi are grijă pentru liniştea şi pacea familiei. Învaţă cu drag tot ce înţelege, ce nu, se străduie să înţeleagă, se comportă ca un copil obişnuit. Izvorul muzicii o animă din primele ore, ea cântă şi când se spală pe dinţi, şi când se piaptănă, cântă aşa cum respiră, oriunde şi oricât e posibil. Cântă şi în autobuz, spre deliciul celor din jur, e modul ei de a-şi exprima bucuria de a trăi.
Rep.: Unde vă place să vă petreceţi concediile?
C.L.: Concediile s-au transformat treptat în plecări dese în ţară sau unde a reuşit la audiţii. Nu am petrecut un concediu tradiţional de foarte mult timp, dar nu am resimţit acest lucru. Eu mă simt într-un minunat concediu atunci când sunt lângă copiii mei, oriunde s-ar afla.
Rep.: Cine a avut cea mai mare influenţă asupra vieţii dumneavoastră? Dar asupra vieţii Mariei?
C.L.: O influenţă decisivă asupra vieţii mele, într-un moment greu, de cumpănă, petrecut în februarie anul acesta, a avut-o Parintele Gherghe de la biserica Mavromol. Această biserică este lăcaşul Sfintei Icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, iar părintele este cel care în mijlocul unor situaţii limită, care mă împiedicau să merg mai departe cu Maria, ne-a limpezit drumul, alungând cu rugăciunile sale, răutăţile lumii. Maria are o mare încredere în binecuvântarea pe care părintele i-o dă de fiecare dată când pleacă la drum şi îi mulţumim din suflet.
Rep.: Ce vă doriţi pentru anul 2012?
C.L.: Îmi doresc sănătate, sănătate celor din jur şi mie. Doresc ca lumea să fie mai bună, copiii să zâmbească mai des, să se joace gândindu-se mai puţin la ziua de mâine si mamele lor să plângă doar de fericire. Şi tuturor celor care au sprijinit-o pe Maria, au iubit-o şi o iubesc, cred în talentul dar mai ales în munca ei, le aduc gândul meu de recunoştinţă cel mai curat, mă plec în faţa lor şi le doresc mulţi ani fericiţi, frumoşi asemenea sufletului lor. Sărbători fericite, luminate de iubirea din suflet!


Articole înrudite