30 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galeriile de artă „Gheorghe Petraşcu” din Tecuci sunt până pe 22 mai gazda unei impresionante expoziţii de figuri de ceară aparţinând Muzeului Sankt-Petersbug. Cele 40 de exponate sunt reunite sub genericul „Mit, Ficţiune, Realitate”, aceastea reprezentând personaje de poveste şi film, mitologie şi malformaţii. Vizitatorii pot admira o serie de personaje ca Herry Potter, femeia cu rât de porc, Hercule, Albă ca zăpada şi cei şapte pitici, dar şi Venus din Milo. Cea mai veche piesă expusă cu acest prilej este „Ciclopul”, aceasta fiind realizată în anul 1908. Valoarea exponatelor variază între 75.000 şi 300.000 dolari, dar cu toate acestea nu există riscul ca tecucenii să plătească daune pentru deteriorarea exponatelor, acestea rezistând la variaţii de temperatură cuprinse între -40 şi +40grade Celsius.
Tecucenii au posibilitatea de a-şi încânta privirile cu astfel de exponate o dată la cinci ani. Prima expoziţie a avut loc la Tecuci în anul 2006.
„Expoziţia de faţă face parte din rândul evenimentelor cu care nu ne întâlnim în fiecare zi, figurile de ceară expuse fiind unele deosebite, atât ca realizare, cât şi că vechime. Cel mai vechi exponar a fost executat în anul 1908 şi cu toate acestea, chiar şi la această vârstă, arată impresionant. Expoziţia poate fi o atracţie deosebită nu numai pentru copii, care au posibilitatea de a admira personaje preferate de film sau desene animate, dar poate fi la fel de interesantă şi atractivă şi pentru adulţi, aceştia având la dispoziţie piese din mitologie ori personaje cu malformaţii deosebite. Cei interesaţi nu doar că pot admira exponatele, însă pot obţine şi o serie de informaţii privind tehnici de realizare a acestor figuri de ceară, precum şi alte amănunte deosebit de interesante referitoare la arta creării figurilor de ceară, precum şi la istoria acestora”, ne-a informat Lucia Gologan, custodele Galeriilor de Artă „Gheorghe Petraşcu” din Tecuci.
După cum am mai anunţat, şi la Galaţi se află exponate din această colecţie. Prinţesa Cleopatra, Vladimir Putin, Agatha Christie, Zeus, Salvador Dali, Jack Sparrow din Piraţii din Caraibe, sunt doar câteva dintre personajele care vor putea fi văzute la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi până la jumătatea lunii iunie.

Articole înrudite