28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un consum excesiv de vitamine poate creşte riscul de deces printre femeile de vârstă balzaciană, transmit BBC şi Bloomberg, cu referire la concluziile unui studiu apărut recent în Archives of Internal Medicine. În cadrul acestei cercetări, oamenii de ştiinţă au cercetat corelaţia dintre consumul de vitamine şi incidenţa mortalităţii. Studiul a implicat mai mult de 38.000 de voluntare americane, care au consumat cu regularitate vitamine în ultimii douăzeci de ani. Astfel, după cum au constatat cercetătorii, riscul de a se confrunta cu probleme grave de sănătate este mai ridicat în cazul femeilor cu vârste cuprinse între 50-60 de ani, ahtiate de diferite suplimente de vitamine. Complexele de vitamine, între care acidul folic, vitamina B6, magneziul, zincul, cuprul şi fierul fac „mai mult rău decât bine”, potrivit experţilor. Doar calciul este absolut inofensiv, mai susţin ei, indicând că un aport excesiv de fier creşte riscul de deces cu 3,9%. Pentru restul complexelor de multivitamine, acest indice este de 2,4%.


Articole înrudite