26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
7 sfaturi pentru părinţii care vor un copil fericit la şcoală şi acasă
7 sfaturi pentru părinţii care vor un copil fericit la şcoală şi acasă

Cu toţii am trecut prin şcoală şi sistemul educaţional. Unii au ieşit mai şifonaţi ca alţii, unii au reuşit să se descurce mai bine decât alţii cu orarul, cu materiile plicticoase, cu temele pentru acasă, cu lipsa timpului liber şi al distracţiilor de care aveau parte până atunci. În opinia hipnoterapeutului Eugen Popa, dincolo de notele foarte bune sau mai puţin bune pe care le ia un copil la şcoală, cel mai important aspect din viaţa unui şcolar este gradul de fericire. “Dacă apăsăm prea mult pedala de acceleraţie şi ne sufocăm copiii cu prea multe teme sau activităţi extraşcolare, riscăm să cădem de cealaltă parte a baricadei şi să creştem copii nefericiţi, fără poftă de viaţă, fără dorinţa de a se dezvolta. Indicatorul cel mai important , care ne măsoară cât de bine ne creştem copiii, rămâne până la urmă gradul de fericire”, explică specialistul.
Mai mult decât atât, hipnoterapeutul consideră că există 7 reguli de bază pe care ar putea să le aplice părinţii astfel încât copiii lor să fie fericiţi atât la şcoală, cât şi acasă:
1. Joaca. “Copiii învaţă cel mai rapid şi mai uşor prin joacă. Joaca este cel mai simplu mod de a învăţa şi unul prin care copilul tău devine de neoprit. Dacă vrei să ai un copil fericit şi sănătos, petrece timp cu el jucându-vă. Fă din învăţare un joc şi atunci i-ai uşurat 16 ani din viaţă”, explică hipnoterapeutul.
2. Fii un exemplu! “Copilul face ceea ce vede la alţii din jurul său. Desigur, cel mai adesea îi vede pe părinţi, modul lor de acţiune şi manifestare. Dacă tu, părintele, tot amâni şi laşi pe poimâine ce poţi face mâine, ghici ce va face copilul tău când va veni vorba de sculat dimineaţa sau de făcut temele?!”, spună specialistul.
3. Greşeşte des şi cu patos! “Cu cât încerci mai mult să fii «perfect» cu atât mai multe garduri şi lacăte pui în jurul dezvoltării libere a copilului tău. În caz că nu ştiai acest lucru, cei mai mulţi copii care doresc să aibă note bune la şcoală fac asta pentru a-i mulţumi pe părinţi şi a-i face mândri de ei şi nu pentru că ei, copii, au o năzuinţă incontrolabilă în această direcţie. Cu cât îl împingi pe copil să fie perfect, să aibă «note bune» şi să fie «cuminte» cu atât mai mult cresc şansele să devină Obsesiv-Compulsiv, ceea ce este o reală problemă”, este de părere hipnoterapeutul.
4. Asigură-ţi copilul că eşti mereu cu el. “Poţi face asta foarte simplu, dă-i o poză cu tine sau un obiect de-al tău pe care să îl poarte câtă vreme e la şcoală. Acest lucru îl ajută enorm de mult şi îl protejează împotriva unor posibile dificultăţi şi chiar stări emoţionale intense”, explică specialistul.
5. Ajută-ţi copilul să gândească liber. “Copiii nu cunosc prea multe reguli în momentul în care încep şcoala. De fapt, este foarte important să înţelegem că lumea este compusă din două categorii de oameni: cei care se conformează şi fac posibilă existenţa societăţii, şi cei care rup graniţele, nonconformiştii, cei care împing societatea mai departe. Aceştia din urmă sunt cei care produc cele mai mari realizări. Este foarte important să ajutăm copii atât să fie un spirit cât mai liber, dar în acelaşi timp şi să discearnă între ce te ajută să creşti şi ce este doar o modă de moment”, afirmă hipnoterapeutul.
6. Oferă suport emoţional! “Copilul are nevoie de asta mai ales în perioada de început a şcolii! Deşi la prima vedere toată chestia asta cu şcoala poate părea numai lapte şi miere, ea poate afecta profund întregul sistem imunitar emoţional al copilului. Pentru a preveni acest lucru, dar şi pentru a-i asigura copilului o viaţă sănătoasă şi fericită, comunică cu el pe toate planurile, atât conştient cât şi inconştient”, explică specialistul.
7. Repararea rănilor. “Pentru mulţi copii şcoala este un fel de pădure întunecată, plină de monştrii şi balauri, de la colegii de clasă, până la profesori şi personalul şcolar. De multe ori copii sunt răniţi emoţional fără ca măcar să realizeze acest lucru. Aceste răni rămân în adâncul sufletului şi de multe ori afectează tot restul vieţii. Pentru a evita aceste deznodământ nefericit, poţi să îţi ajuţi copilul, dar şi copilul interior, să comunici cu el, să îi oferi tot ce are nevoie, tot ce îi trebuie. Vorba aceea, «vorba dulce mult aduce»”, conchide hipnoterapeutul.


Articole înrudite