23 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Copiii diagnosticaţi cu sindromul Down vor beneficia de însoţitor
Copiii diagnosticaţi cu sindromul Down vor beneficia de însoţitor

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, şi ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, au semnat ordinul pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap şi a modalităţilor de aplicare a acestora.
Potrivit unui comunicat, modificarea şi completarea actului normativ a fost realizată ca urmare a multiplelor sesizări adresate atât Ministerului Sănătăţii, cât şi Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, de către asociaţii de părinţi ai copiilor diagnosticaţi cu afecţiuni genetice grave, precum sindrom Down, fibroză chistică, epidermoliza buloasă.
"Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, împreună cu reprezentanţii Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi cei ai comisiilor din specialităţile genetică, pediatrie, pneumologie, neurologie pediatrică şi psihiatrie pediatrică ale Ministerului Sănătăţii, au reanalizat criteriile prevăzute în Ordinul nr. 1306/1883/2016, care restricţionau accesul unor copii cu boli genetice grave la asistenţă permanentă acordată de un asistent personal/însoţitor. Astfel, în urma aprobării actului normativ, au fost modificate şi completate criteriile pentru încadrarea în grad de handicap grav a următoarelor afecţiuni din categoria bolilor genetice, respectiv sindrom Down, fibroza chistică şi epidermoliza buloasă, astfel încât să fie menţinute drepturile pe care aceşti copii le-au obţinut anterior", se arată în comunicat.
În ceea ce priveşte încadrarea în grad de handicap grav a copiilor diagnosticaţi cu sindromul Dravet, MS precizează că această afecţiune este una neurologică cu determinare genetică şi, astfel, criteriile sunt menţionate la capitolul I — boli neurologice, din Ordinul 1306/1883/2016 (care au fost şi rămân în vigoare), unde se precizează că epilepsiile rezistente la tratament, sindromul Dravet şi sindroamele epileptice cu crize epileptice zilnice sau mai mult de 3 crize/săptămână sunt considerate cu afectare funcţională completă şi se încadrează în gradul de handicap grav, ceea ce implică dreptul la însoţitor permanent.
Potrivit sursei citate, documentul va produce efecte după publicarea în Monitorul Oficial.


Articole înrudite