06 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Exerciţii fizice împotriva cancerului mamar, la menopauză
Exerciţii fizice împotriva cancerului mamar, la menopauză

Practicarea unei activităţi fizice regulate protejează femeile aflate la menopauză împotriva riscurilor de cancer mamar. Patru ore de mers cu bicicleta pe săptămână, în ritm moderat, sunt suficiente în acest sens, potrivit echipei de cercetători de la Institutul "Gustave Roussy", centru francez pentru combaterea cancerului, scrie passionsante.be.
Specialiştii au analizat datele referitoare la circa 60.000 de femei aflate la menopauză, observate în medie timp de nouă ani. Rezultatul arată că cele care au practicat o activitate fizică regulată (în medie o jumătate de oră pe zi cu intensitate moderată) în ultimii patru ani prezentau un risc cu 10% mai mic să sufere de cancer mamar invaziv faţă de cele care nu se mişcau destul. Este necesar însă ca efortul să fie constant, constatându-se că, în cazul încetării activităţii, efectul benefic scade progresiv.
Acest impact favorabil nu depinde de parametri ca indicele de masă corporală (IMC) sau de greutate, încheie passionsante.be.


Articole înrudite