29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Exerciţiile fizice cu greutăţi protejează creierul de Alzheimer
Exerciţiile fizice cu greutăţi protejează creierul de Alzheimer

Exerciţiile fizice care constau în ridicarea de greutăţi pot ajuta la protejarea creierului de boala degenerativă Alzheimer, conform unui studiu publicat recent de un grup de cercetători australieni şi citat de Xinhua, potrivit Agerpres.
O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Sydney (UoS) a constatat că şase luni de antrenamente cu greutăţi contribuie la protejarea zonelor creierului care sunt vulnerabile la boala Alzheimer, încetinind sau chiar stopând evoluţia afecţiunii.
În acest studiu au fost implicate o sută de persoane vârstnice care prezentau un risc ridicat de a dezvolta boala Alzheimer deoarece manifestau deja deficienţe cognitive uşoare.
''Cercetarea noastră indică faptul că antrenamentul de forţă poate proteja unele subregiuni din hipocamp de degenerare sau de micşorare timp de până la 12 luni după încetarea antrenamentului'', a declarat autoarea principală a studiului, doctor Kathryn Broadhouse.
Concluziile studiului ar trebui să schimbe modul în care populaţia este informată în legătură cu prevenirea demenţei, consideră profesorul Michael Valenzuela din cadrul Centrului pentru Creier şi Minte din cadrul UoS. ''Având în vedere că acest lucru a fost de asemenea asociat cu protecţia faţă de declinul cognitiv, mesajul este clar: exerciţiile de rezistenţă trebuie să devină un standard în cadrul strategiilor de reducere a riscului de demenţă", a subliniat Valenzuela.


Articole înrudite