19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Exerciţiile fizice efectuate în timpul sarcinii pot contribui la evitarea unor complicaţii periculoase
Exerciţiile fizice efectuate în timpul sarcinii pot contribui la evitarea unor complicaţii periculoase

Efectuarea de exerciţii fizice în timpul sarcinii poate fi un mod eficient pentru ca femeile gravide să îşi reducă riscul de diabet, hipertensiunea şi alte complicaţii, informează Reuters citând un studiu efectuat recent în Statele Unite şi prezentat la cea de-a 37-a întâlnire anuală a Societăţii pentru Medicină Materno-Fetală din San Diego.
"Studiul sugerează că o intervenţie prenatală ce constă în exerciţii fizice conduce atât la scăderea costurilor cât şi la îmbunătăţirea rezultatelor în cazul femeilor obeze", a declarat Leah Savitsky, studentă la medicină în cadrul Universităţii de Sănătate şi Ştiinţe din Oregon, Portland, care a condus studiul.
Savitsky şi echipa sa au analizat date din cadrul unor cercetări anterioare cu privire la efectul exerciţiilor fizice asupra femeilor gravide cu un indice de masă corporală (IMC) de cel puţin 30.
Nivelul normal pentru IMC — un raport dintre greutate şi înălţime — este de 18,5 — 24,9. Atunci când IMC este de 30, această valoare indică obezitatea.
Pe baza analizelor studiilor anterioare, oamenii de ştiinţă au calculat că la 1 milion de femei gravide obeze există 38.176 de cazuri de preeclampsie, o complicaţie în sarcină ce constă în valori crescute ale tensiunii arteriale, între femeile care urmau un program de exerciţii fizice, în comparaţie cu 113.000 de cazuri în rândul femeilor care nu făceau mişcare.
Exerciţiile fizice sunt asociate şi cu o scădere a numărului de cazuri de diabet gestaţional, cu o rată de 195.520 la 1 milion în rândul femeilor care le practică, în comparaţie cu 305.500 de cazuri în cazul celor care nu fac mişcare, potrivit estimărilor.
De asemenea, cercetătorii estimează că la 1 milion de gravide obeze numărul cazurilor de naşteri premature ar scădea de la 105.059 la 90.923 datorită unui program de exerciţii fizice, iar rata deceselor materne ar ajunge de la 90 la 70. În plus, cazurile de moarte neonatală ar coborî de la 1.932 la 1.795.
Efectele exerciţiilor fizice ar putea şi mai numeroase decât sugerează cercetarea, susţine Savitsky. "Studiul nu a luat în calcul beneficiile complementare asupra controlului greutăţii în perioada de după sarcină şi nici potenţialele beneficii în ceea ce priveşte hipertensiunea şi diabetul", a spus ea pentru Reuters.
Nu numai gravidele care sunt obeze beneficiază de pe urma acestei schimbări. Oamenii de ştiinţă au aplicat modelul şi în cazul femeilor însărcinate care au un IMC normal şi au descoperit îmbunătăţiri ale sănătăţii lor, comparative cu situaţia gravidelor care făceau sport.
Colegiul American al Obstetricienilor şi Ginecologilor le sfătuieşte pe femeile gravide obeze să "înceapă cu perioade scurte de exerciţii de intensitate scăzută şi să facă în mod gradual progrese, în măsura în care pot".


Articole înrudite