26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Femeile supraponderale îşi pot reduce riscul de cancer de sân dacă slăbesc
Femeile supraponderale îşi pot reduce riscul de cancer de sân dacă slăbesc

Femeile supraponderale îşi pot reduce riscul de a dezvolta cancer de sân dacă pierd din greutate la vârsta a doua, conform unui studiu efectuat în Statele Unite, citat recent de Press Association, informează Agerpres.
O cercetare de amploare realizată de oameni de ştiinţă americani a descoperit că femeile care au slăbit după vârsta de 50 de ani - şi şi-au menţinut apoi greutatea corporală - au prezentat o reducere cu 26% a riscului de cancer de sân în comparaţie cu cele care nu au dat jos câteva kilograme.
Greutatea în plus reprezintă un factor de risc pentru apariţia cancerului de sân în perioada de după menopauză, însă au existat puţine dovezi în ceea ce priveşte influenţa pe care ar putea-o avea pierderea din greutate.
Oameni de ştiinţă din cadrul Societăţii Americane de Oncologie, Facultatea de Sănătate Publică T.H. Chan de la Harvard şi colegii lor au analizat date prelevate de la 180.885 de femei, de 50 de ani şi peste această vârstă, care au participat la zece studii.
Greutatea participantelor a fost evaluată de trei ori într-o perioadă de zece ani.
Cercetătorii au identificat 6.930 de cazuri de cancer de sân în perioada de monitorizare şi au concluzionat că riscul de cancer de sân a scăzut odată cu pierderea din greutate.
Femeile care au slăbit între două şi patru kilograme şi jumătate au prezentat o reducere cu 13 procente a riscului în comparaţie cu cele cu o greutate stabilă.
În cazul participantelor care au pierdut între patru kilograme şi jumătate şi nouă kilograme, riscul a scăzut cu 16 procente.
Femeile care au slăbit nouă kilograme au prezentat un risc cu 26 de procente mai mic de cancer de sân.
Participantele supraponderale care au pierdut peste nouă kilograme şi s-au îngrăşat apoi câteva kilograme au prezentat în continuare un risc redus de cancer de sân în comparaţie cu femeile care nu au slăbit.
La studiu au participat femei din Statele Unite, Australia şi Asia.
Reducerea riscului a fost observată la femei care nu utilizau terapie hormonală după menopauză.
Autorii studiului au indicat că există dovezi care sugerează că prin pierderea greutăţii excesive pot fi reduse concentraţiile de hormoni sexuali circulanţi.
''Rezultatele noastre sugerează că, în cazul femeilor peste 50 de ani, pierderea chiar şi a unei cantităţi modeste din greutatea corporală (în plus) este asociată cu reducerea riscului de cancer de sân'', a declarat Lauren Teras, autoare principală a cercetării.
''Cu alte cuvinte, nu este prea târziu pentru reducerea riscului de cancer de sân dacă o persoană a luat în greutate după vârsta de 50 de ani. Prevenirea celui mai frecvent tip de cancer la nivel mondial poate fi un factor deosebit de motivant pentru numărul apropiat de epidemie al femeilor supraponderale'', a adăugat Teras.
Studiul a fost publicat în Journal of the National Cancer Institute.


Articole înrudite