25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O viaţă socială activă menţine sănătatea cerebrală
O viaţă socială activă menţine sănătatea cerebrală

Socializarea cu cât mai multe rude şi prieteni ajută la menţinerea unei minţi agere pe măsură ce organismul înaintează în vârstă, conform unui nou raport, citat de UPI.com.
''Nu este ieşit din comun ca legăturile noastre sociale să se restrângă pe măsură ce înaintăm în vârstă'', a declarat Marilyn Albert, profesoară de neurologie şi directoare în cadrul Johns Hopkins University din Baltimore.
''Acest raport oferă multe sugestii utile despre lucrurile pe care le putem face pentru a îmbunătăţi calitatea relaţiilor noastre cu familia şi cu prietenii, care pot fi benefice în menţinerea abilităţilor noastre mentale'', a indicat Marilyn Albert într-un comunicat de presă.
Raportul analizează de asemenea beneficiile sociale ale deţinerii unui animal de companie, modul cum comunităţile de prieteni de aceeaşi vârstă pot impulsiona relaţiile sociale, cum relaţiile apropiate sunt benefice atât în plan fizic cât şi mental şi cum reţelele de socializare, inclusiv Facebook şi Skype, îi ajută pe cei în vârstă să menţină legăturile sociale.
Raportul este realizat de AARP şi Global Council on Brain Health (GCBH).
Un alt studiu realizat de ARRP a scos la iveală faptul că aproape 4 din 10 adulţi cu vârsta de 40 de ani sau peste nu au spus că au legături sociale. Persoanele respective au raportat şi probleme în ce priveşte sănătatea mentală.
Sarah Lock, vicepreşedinte în cadrul AARP şi director executiv al GCBH, a declarat: ''Ştim că singurătatea şi izolarea socială pot spori riscurile pentru sănătatea fizică la persoanele în vârstă''. Dar se observă că afectează şi sănătatea mentală, aşa încât 'oamenii care sunt implicaţi social au un risc mai scăzut în ce priveşte declinul mental ceea ce ne arată cât de importante sunt conexiunile sociale pentru sănătatea cerebrală'', potrivit lui Lock.
Potrivit AARP, adulţii în vârstă îşi pot extinde legăturile sociale inclusiv cu persoane tinere, pot participa la un club tematic sau la cursuri cu anumite specialităţi, pot vizita, telefona sau transmite mesaje e-mail cu regularitate rudelor, prietenilor sau vecinilor.


Articole înrudite