10 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poziţia aplecată a corpului în timpul folosirii telefoanelor poate cauza probleme ale gâtului şi spatelui
Poziţia aplecată a corpului în timpul folosirii telefoanelor poate cauza probleme ale gâtului şi spatelui

Medicii specializaţi în chirurgia coloanei vertebrale au observat o înmulţire a numărului pacienţilor care acuză dureri în regiunea gâtului şi a zonei superioare a spatelui - aşa-numitul sindrom "text neck" - cel mai probabil asociate cu postura deficitară în timpul utilizării prelungite a telefoanelor mobile, potrivit unui studiu realizat recent în Statele Unite, citat de Reuters.
Unii dintre pacienţi, în special cei tineri, care nu ar trebui să se confrunte la vârsta lor cu probleme ale gâtului şi ale spatelui, manifestă hernie de disc şi probleme de aliniere a discurilor vertebrale, avertizează autorii studiului în "The Spine Journal".
"La o radiografie (se vede că — n.r.) gâtul se curbează în mod normal către spate, iar ceea ce constatăm noi este că această curbură este inversată atunci când oamenii se uită în jos la telefoane timp de mai multe ore pe zi", susţine coautorul studiului, dr. Todd Lanman, medic specializat în chirurgia coloanei vertebrale la Centrul Medical Cedars-Sinai din Los Angeles.
"Când pacienţii ajung la mine se confruntă deja cu dureri mari şi cu probleme ale discurilor (vertebrale — n.r.)", a menţionat acesta pentru sursa citată. "Principala îngrijorare este că nu ştim ce efecte va avea acest lucru asupra copiilor din ziua de azi, care folosesc frecvent telefoanele", a mai spus medicul. "Nu ştim sigur la ce ne putem aştepta în privinţa copiilor ale căror coloane vertebrale se află acum în perioada de dezvoltare şi dacă acest lucru ar putea modifica anatomia normală", a adăugat el.
Lanman şi coautorul cercetării dr. Jason Cuellar, la rândul său medic specializat în chirurgia coloanei vertebrale la Centrul Medical Cedars-Sinai, notează că cele mai afectate de această problemă sunt persoanele care obişnuiesc să se uite în jos în timp ce îşi folosesc telefoanele tip smartphone pentru a scrie mesaje, a naviga pe internet sau pentru a se uita la filme.
Studii anterioare au concluzionat că oamenii manifestă tendinţa de a-şi menţine gâtul înclinat la 45 de grade, în special atunci când stau aşezaţi. Impactul negativ asupra coloanei vertebrale creşte proporţional cu gradul de înclinare, notează cercetătorii. Dacă în poziţie neutră, cu privirea către înainte, capul cântăreşte circa 4,5-5,5 kilograme, la o înclinare de 15 grade acesta poate exercita o presiune asupra coloanei vertebrale ca şi cum ar cântări 12 kilograme, iar la un unghi de 60 de grade, greutatea resimţită este de 27 de kilograme.
Lanman şi Cuellar sugerează adoptarea unor modificări simple pentru uşurarea stresului determinat de postura defectuoasă a gâtului în timpul folosirii telefoanelor mobile. Potrivit recomandărilor acestora, dispozitivele mobile trebuie ţinute la nivelul ochilor, cu ambele mâini şi folosind cele două degete mari, astfel încât să se imprime o poziţie simetrică şi confortabilă a coloanei vertebrale.
De asemenea, medicii specializaţi în chirurgia coloanei vertebrale recomandă persoanelor care lucrează la computer sau pe tablete să utilizeze suporturi pentru înălţarea monitoarelor pentru ca acestea să fie poziţionate la nivelul ochilor. În privinţa laptopurilor, specialiştii recomandă o metodă similară de adaptare prin folosirea de dispozitive periferice, precum tastatură şi mouse separate, astfel încât monitorul să se afle la nivelul ochilor şi să fie menţinută o poziţie ergonomică în timpul tastării.
De asemenea, Lanman recomandă pauzele frecvente şi efectuarea exerciţiilor de întindere şi a celor care se concentrează pe postură. În plus, este indicată verificarea posturii în timpul poziţiei în şezut, pentru alinierea gâtului şi a coloanei vertebrale, astfel încât urechile să se afle deasupra umerilor, iar aceştia din urmă să fie perpendiculari pe şolduri.


Articole înrudite