Examinările de screening pentru identificarea sportivilor tineri cu risc de stop cardiac nu sunt în măsură să prevadă astfel de incidente, sugerează un nou studiu, citat joi de Reuters. Oprirea inimii în timpul practicării unui sport este foarte neobişnuită şi mai puţin de 1 din 5 cazuri de stop cardiac brusc în rândul sportivilor amatori ar fi putut fi prevăzut printr-un examen de screening, spun autorii acestei cercetări realizate în Canada.
''Rezultatele noastre indică faptul că moartea subită cardiacă în timpul participării la sporturi competitive este rară, cauzele sunt variate şi mai mult de 80% dintre cazuri nu ar fi fost identificate prin screening sistematic'', scriu membrii echipei de cercetare, condusă de dr. Paul Dorian, de la Universitatea din Toronto, în The New England Journal of Medicine.
Nu numai că programele de screening exclud persoanele care ar putea să se implice în siguranţă în sport, a declarat el pentru Reuters Health prin telefon, dar banii cheltuiţi pe ele ar putea fi folosiţi mai bine pentru a avea defibrilatoare la îndemană în locurile în care se desfăşoară competiţiile şi pentru instruirea oamenilor să le folosească.
''Într-un fel, este o descoperire sobră, deoarece cred că presupunerea a fost că, dacă am insista pe depistare, am putea îmbunătăţi foarte mult problema'', a spus dr. Ben Abella, profesor de medicină de urgenţă la Şcoala de Medicină Perelman de la Universitatea din Pennsylvania, care nu a fost implicat în cercetare.
"Şi, deşi cred că screeningul poate avea un rol important, acest studiu evidenţiază o altă consecinţă importantă. Trebuie să pregătim antrenorii şi locurile (competiţiilor) pentru cazul unui stop cardiac", a declarat Abella pentru Reuters Health prin telefon.
Analiza a analizat fiecare caz de stop cardiac care a avut loc între 2009 şi 2014 la persoane cu vârste între 12 şi 45 de ani, în rândul a 6,6 milioane de locuitori din zona de sud a provinciei Ontario.
În acest timp, au existat 74 de crize cardiace legate de sport. Numai 16 dintre cele 74 au avut loc în timpul sau în decurs de o oră de la efectuarea unui sport competitiv; restul s-au înregistrat la persoane implicate într-un sport necompetitiv, unde nu era implicată nici o ligă oficială. Şi s-a determinat că doar 3 din cele 16 cazuri "ar fi putut fi identificate dacă sportivii ar fi fost supuşi screeningului de participare", au spus cercetătorii.
Dr. Dorian şi echipa sa au calculat că riscul ca un sportiv să facă stop cardiac brusc în timpul unei competiţii sau unui antrenament este de 1 din 131.600 pe an, cu 44% şanse de a supravieţui astfel încât să fie externat din spital.
Prin comparaţie, riscul de stop cardiac brusc în rândul populaţiei generale de 12-45 de ani este de aproximativ 6 ori mai mare — sau 1 din 20.700 pe an.
"Riscul la aceşti sportivi este extraordinar de mic, mai puţin decât s-a crezut anterior", deşi poate părea mai mare pentru că astfel de cazuri de moarte subită sunt şocant de neaşteptate şi larg mediatizate'', a spus dr. Dorian, cardiolog la St. Michael's Hospital. "Asta nu înseamnă că nu se întâmplă. Nu vreau să minimalizez tragediile individuale pentru familii, persoane dragi şi colegi de echipă", a adăugat el.
Grupul nu a fost în măsură să calculeze cotele de risc pentru persoanele angajate în competiţii neorganizate, din cauza incertitudinii în ceea ce priveşte numărul persoanelor implicate şi gradul lor de efort.
În rândul sportivilor sub 35 ani, aritmiile structurale şi primare au fost cele mai frecvente cauze de stop cardiac subit. Pentru vârste cuprinse între 35 şi 45 ani, cea mai frecventă cauză a fost boala coronariană.
"S-a presupus, fără nici o dovadă, că mai mult de jumătate dintre persoanele care se întâmplă să moară brusc sau au un stop cardiac pot fi identificate prin programe de screening", a spus dr. Dorian. Ceea ce am arătat noi este ca cele mai frecvente tulburări care duc la stop cardiac sunt acele tipuri de afecţiuni care nu sunt detectabile cu aceste programe de screening''.
''Avem nevoie de defibrilatoare automate externe disponibile'', a spus dr. Abella. ''Avem nevoie de instructori, de personal de securitate sau de antrenori instruiţi în resuscitare cardio-respiratorie şi intervenţie de urgenţă, pentru că nu vom preveni această problemă prin screening''.
Şi cea mai mare problemă cu programele de screening, a spus dr. Dorian, este că ele ridică o alarmă falsă în cazul prea multor sportivi amatori.
"Screeningul sportivilor este de natură să provoace mai mult rău decât bine", a spus el. "Este neliniştea, îngrijorarea, frica — în mare parte inutilă — prin care aceşti tineri şi familiile lor trebuie să treacă când sunt identificaţi ca având o problemă în timp ce aşteaptă rezultatele testelor".
''Şi chiar dacă apare o problemă, de fapt riscul ar fi foarte, foarte mic'', a spus dr. Dorian. Pentru majoritatea oamenilor, beneficiile participării la sporturi competitive depăşesc cu mult orice risc de stop cardiac subit''.
